Ştiri locale

PSD Covasna: „Prezenţă scăzută în toate zonele româneşti; UDMR şi-a mobilizat bine electoratul”

Preşedintele interimar al PSD Covasna, Bogdan Barbu, a declarat duminică seară că prezenţa la urne în localităţile din judeţ locuite preponderent de români a fost, în general, mai scăzută decât în cele locuite majoritar de maghiari şi că UDMR a reuşit să îşi „mobilizeze foarte bine electoratul”.

„La nivel de judeţ a fost o campanie electorală corectă, toate partidele s-au purtat civilizat, s-au respectat reciproc, dar din păcate prezenţa la vot a fost scăzută. Cred că au fost mai multe motive, printre acestea şi contextul pandemic, dar şi încrederea scăzută în clasa politică”, a declarat Bogdan Barbu.

Publicitate

Potrivit Autorităţii Electorale Permanente, prezenţa finală la vot în judeţul Covasna a fost de 31,18%, faţă de 38,25% cât a fost la alegerile parlamentare din 2016.

Pe listele electorale permanente au fost înscrise 181.419 persoane şi la vot s-au prezentat 56.583, dintre care 3.155 au votat pe liste suplimentare şi 1.814 cu urna mobilă.

Localităţile cu cea mai mare prezenţă la vot au fost Valea Scurtă şi Harale, cu peste 71%, iar la polul opus, localităţile Hăghig şi Araci, cu aproape 19%.

(Agerpres)

Publicitate
banner we radio