PSD Covasna cere revocarea din funcţie a primarului oraşului Întorsura Buzăului, după trecerea la ALDE
Preşedintele PSD Covasna, deputatul Horia Grama, cere revocarea din funcţie a primarului oraşului Întorsura Buzăului, Leca Băncilă (foto), după ce, recent, acesta s-a înscris în Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE).
Horia Grama a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că, potrivit Legii partidelor politice, înscrierea unei persoane într-o altă formaţiune politică presupune automat demisia din partidul din care a făcut parte anterior, iar în cazul aleşilor locali, părăsirea partidului pe listele căruia au fost aleşi atrage după sine pierderea mandatelor.
„Săptămâna trecută am făcut un apel la domnul primar Leca Băncilă să îşi dea demisia de onoare. Luni vom sesiza secretarul Consiliului Local Întorsura Buzăului să întocmească un referat şi să-l trimită prefectului, iar acesta să emită un ordin de încetare a mandatului primarului Leca Băncilă şi al altor doi consilieri, care au anunţat public plecarea la ALDE”, a declarat parlamentarul covăsnean.
El speră ca în maximum 30 de zile, pe baza „dovezilor publice existente”, Prefectura Covasna să emită ordinul de încetare a mandatului primarului Leca Băncilă, care a anunţat că va candida pentru cel de-al treilea mandat pe listele ALDE.
Împreună cu Băncilă au trecut la ALDE majoritatea consilierilor locali ai PSD şi PNL, inclusiv viceprimarul Ştefan Platon.