Ştiri locale

Proteste la DSVSA Covasna. Medicii veterinari vor picheta luni sediile a două partide politice

Angajații Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Covasna s-au alăturat protestelor derulate la nivel național, nemulțumiți de nivelul de salarizare și de lipsa de reacție a autorităților. Aceștia au anunțat o serie de acțiuni de protest, transmițând că luni, începând cu ora 10:00, vor picheta timp de două ore sediile PSD și PNL.  

Vineri, la nivel național, sindicaliștii au fost în grevă de avertisment timp de două ore, nemulțumiți de faptul că, în baza unor protocoale încheiate la nivel național, sunt nevoiți să facă muncă de teren pentru proiecte cu fonduri europene derulate prin Ministerul Agriculturii, dar nu primesc sporul pentru banii europeni, precum colegii lor din minister.

„Subliniem faptul că la nivelul instituțiilor din sistemul sanitar veterinar şi pentru siguranța alimentelor situația este gravă, iar personalul acestor instituții este decis să protesteze faţă de lipsa de interes a Guvernului şi a coaliției de guvernare pentru rezolvarea acestor inechități. Astfel, la nivelul DSVSA Covasna, membrii de sindicat, și nu numai, urmează să protesteze public și etapizat (…) pentru a ne face auziți și a putea determina decidenții politici aflați la conducerea Guvernului să asculte și să facă demersuri pentru rezolvarea acestei situații de neacceptat. În fapt, medicii veterinari şi restul personalului din structura prezentată solicită aplicarea şi pentru ei a majorărilor la salariul de bază potrivit art. 17 al Legii – cadru nr. 153/2017, aplicate la această dată structurilor din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ţinând cont de importanța activității veterinare la nivelul fiecărei comunități locale şi, în plus, ținând cont că medicii veterinari îndeplinesc cu prisosință condiția acordării acestei majorări, prin faptul că serviciilor publice sanitar-veterinare şi pentru siguranța alimentelor le-au fost delegate de drept şi realizează toate activitățile de verificare, control şi atestare a realității de fapt pentru acordarea subvențiilor și celorlalte forme de sprijin în agricultură”, transmit sindicaliștii, într-un comunicat de presă.

Potrivit acestora, comparativ cu alte structuri subordonate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cum ar fi Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură sau Agenția Națională pentru Zootehnie, diferențele salariale sunt mari.

„Din punct de vedere al efortului bugetar, indiferent de formula agreată pentru rezolvarea situației, este important de remarcat faptul că personalul sanitar veterinar şi pentru siguranța alimentelor care ar beneficia de majorările la salariul de bază similar cu structurile Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, respectiv instituțiile subordonate acestuia, este de 4.500 de persoane, iar diferența salarială dintre personalul Autorității Naționale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor și cel al oricăreia dintre instituțiile subordonate MADR este de ~ 1.000 lei net”, mai transmit sindicaliștii.

Conform calendarului comunicat, după acțiunea de luni angajații DSVSA Covasna vor continua acțiunile de protest cu blocarea activității la nivelul unităților de industrie alimentară și frontieră, timp de 24 ore, începând din 14 noiembrie, ora 10:00), și până pe 15 noiembrie.  

Ulterior, în funcție de răspunsurile primite din partea decidenților, în data de 20 noiembrie, începând cu ora 10:00, vor urma proteste în Piaţa Victoriei, dar și proteste generalizate cu blocarea activităților specifice.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio