Ştiri locale

Proprietarii de câini din județ vor fi vizitați de medicii veterinari și polițiștii de la Protecția Animalelor

Locuitorii din județul Covasna care au câini vor primi în acest an vizita polițiștilor covăsneni și a medicilor veterinari. De la începutul acestei luni, biroul pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Covasna derulează o amplă campanie de informare și conștientizare privind obligațiile care le revin deținătorilor de câini și sancțiunile pe care aceștia le riscă pentru nerespectarea legii.

Până la finalul lunii noiembrie, împreună cu Direcția Sanitară Veterinară, prin cabinetele de medicină veterinară, și cu sprijinul Asociațiilor „AMY” din Sfântu Gheorghe și „Benji” din Târgu Secuiesc, vor merge „din poartă-n poartă” la proprietarii de câini pentru a le explica ce trebuie să facă pentru a fi în legalitate.

Publicitate

Medicii veterinari de circumscripție vor colabora cu oamenii legii pentru a fi identificate persoanele care refuză vaccinarea antirabică a animalelor, microciparea sau sterilizarea. Primele vizite în teren au fost făcute în comuna Malnaș și în satele învecinate.

„Ne propunem să ajungem în absolut toate localitățile din județ. Vom merge împreună cu voluntari din cadrul celor două ONG-uri, o să ne împărțim pe echipe și o să mergem din poartă în poartă. Vom vorbi în prealabil și cu medicul veterinar de circumscripție, ca să aflăm cam unde sunt probleme, dacă există proprietari sau deținători de câini care refuză vaccinarea antirabică, și o să mergem țintit. Ne propunem să ajungem la cel puțin 50 de gospodării în fiecare UAT. Important e ca informația să ajungă la cât mai mulți oameni”, a explicat cms.-șef Andrea Albert, șefa Biroului pentru Protecția Animalelor Covasna, într-un interviu la We Radio (AICI).

Potrivit acesteia, într-o primă etapă, reprezentanții biroului pentru Protecția Animalelor le vor comunica deținătorilor de animale datele de contact ale cabinetelor de medicină veterinară care fac sterilizări gratuite, iar în cazul vaccinării și microcipării câinilor, costurile nu ar trebui să depășească 150 de lei.

„Vom informa deținătorii de câini, iar dacă vom constata nereguli, vom aplica avertismente și le vom da o perioadă pentru a-și pune câinii în legalitate. Le vom da și datele de contact ale cabinetelor cu care colaborăm în vederea sterilizării gratuite și, în principiu, un proprietar de câine ar putea să scape cu o cheltuială de circa 100-150 de lei pentru microcipare și vaccinare antirabică, de exemplu”, a mai explicat Andrea Albert.

Închisoare pentru vânzarea puilor mai mici de 8 săptămâni, tăierea cozilor și cuparea urechilor

Potrivit legii, proprietarii de câini care nu își vaccinează antirabic patrupezii riscă amenzi contravenționale între 3.000 și 12.000 lei, iar pentru lipsa microcipării, sancțiunea este cuprinsă între 5.000 și 10.000 lei. Contravenție este considerată și nerespectarea obligației de a steriliza animalul, fiind sancționată cu amendă între 5.000 și 10.000 lei, iar pentru neasigurarea unui adăpost corespunzător, hrană și apă suficiente, proprietarii câinilor riscă amenzi între 3.000 și 12.000 lei.

În ceea ce privește infracțiunile, pentru tăierea cozilor și urechilor, dar și pentru vânzarea puilor mai mici de 8 săptămâni, proprietarii riscă închisoare între 6 luni și 3 ani. Rănirea cu intenție a animalelor se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 5 ani iar schingiuirea și uciderea animalelor se pedepsește cu închisoare de la 2  la 7 ani.

În urma celor 45 de controale derulate anul trecut, Protecția Animalelor Covasna a aplicat 532 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 55.600 lei și au fost întocmite 35 de dosare penale pentru infracțiunile constatate.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
Publicitate
Publicitate
banner we radio