Proiect: O nouă probă la examenul auto
Cei care vor să obţină permisul de conducere ar putea fi obligaţi, în curând, să treacă de încă o probă, pe lângă cele teoretice şi de traseu de până acum. Mai exact e vorba de un curs de prim ajutor în trafic.
Cel puţin aşa scrie în propunerea legislativă pentru completarea art.23 din OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
“În vederea obţinerii permisului de conducere, candidaţii au obligaţia de a efectua, pe parcursul activităţilor de pregătire teoretică şi practică, şi promova un curs de prim ajutor în trafic”.
Iniţiativa îi aparţine deputatului PSD Tudor Ciuhodaru. Potrivit acestuia, s-ar asigura un ajutor medical în primele minute sau chiar secunde după un accident rutier şi tot mai mulţi oameni implicaţi în astfel de incidente ar putea fi salvaţi în momentele critice de după impact.
Proiectul a fost recent înregistrat la Senat pentru dezbateri şi va trebui să obţină votul parlamentarilor pentru a putea fi adoptat.