Programul Pedibus, prin care elevii din Sfântu Gheorghe sunt stimulaţi să meargă la şcoală pe jos, va fi reluat din 10 septembrie
Programul Pedibus, lansat de autorităţile locale din Sfântu Gheorghe în urmă cu trei ani cu scopul de a determina elevii din clasele primare să meargă pe jos la şcoală, va fi reluat începând cu data de 10 septembrie, au anunţat organizatorii.
„Având în vedere că deschiderea anului şcolar pe 9 septembrie are loc la o oră diferită la fiecare şcoală, ne vedem pe trasee începând de marţi, 10 septembrie (…) Şi anul acesta rămân tot cele zece trasee, dar avem şi câteva surprize şi noutăţi. Ca în fiecare an le vom oferi copiilor câte un orar Pedibus şi am reînnoit albumul cu stickere, pe baza cărora copiii pot primi diverse cadouri, cum ar fi tricouri, căni, prosoape, semne de carte, rucsac sau geantă pe roţi”, a declarat coordonatoarea programului, Buslig Kincso.
Autorităţile locale din Sfântu Gheorghe au demarat programul Pedibus în anul 2021, după ce au constatat că tot mai mulţi elevi sunt duşi la şcoală cu maşinile de către părinţi, fapt care afectează independenţa copiilor şi contribuie, în acelaşi timp, la aglomerarea traficului şi la creşterea nivelului de poluare a oraşului.
Pedibus-urile, cum au fost denumite grupurile care se deplasează per pedes la şcoală, pornesc în fiecare dimineaţă din mai multe puncte ale oraşului şi adună pe traseu toţi copiii care le aşteaptă în staţiile prestabilite. Grupurile sunt însoţite de voluntari, printre aceştia numărându-se părinţi, profesori, actori, medici, sportivi, ziarişti, şefi de instituţii etc.
„În prima săptămână copiii vor fi însoţiţi de cadre didactice de la Colegiul ‘Szekely Miko’ din Sfântu Gheorghe, precum şi de câţiva părinţi şi pensionari. Chiar şi azi am primit cinci mesaje din partea unor pensionari care vor să ni se alăture şi ne bucurăm foarte mult că tot mai mulţi vor să se implice. (…) În ultimul an, Pedibus s-a bucurat de prezenţa a 678 de voluntari în cele 33 de săptămâni ale programului, dintre aceştia 60 fiind părinţi activi. Media zilnică totală pe cele zece trasee a fost de aproximativ 150-160 de copii, cu un număr minim de 100 de elevi, iar cea mai numeroasă prezenţă a fost de 220 de copii într-o singură dimineaţă”, a mai adăugat Buslig Kincso.
Potrivit acesteia, numărul traseelor Pedibus a ajuns la zece, acoperind un număr de şapte şcoli din oraş. Lungimea totală a traseelor Pedibus depăşeşte 13 kilometri, iar pentru a acoperi această distanţă, Pedibus are nevoie zilnic de cel puţin 18 voluntari conducători ai grupurilor de copii.