Meteo

Prognoza meteo pentru zilele următoare. Temperaturi de primăvară la mijlocul lunii noiembrie

 

Pentru zilele următoare, meteorologii anunţă o încălzire a vremii, fiind aşteptate temperaturi de primăvară în luna noiembrie. Maximele vor atinge 20-21 de grade Celsius. Cu toate acestea, la mijlocul săptămânii viitoare, temperaturile încep să scadă, apropiindu-se de normalul termic al perioadei.

LUNI. Vremea va fi mult mai caldă decât în mod normal la această dată. În regiunile vestice și nord-vestice cerul va fi noros, temporar va ploua, iar cantitățile de apă vor putea depăși, cu totul izolat, 20…25 l/mp. În restul teritoriului cerul va fi variabil, ploi sau burniță vor fi pe spații mici, iar dimineața și noaptea, local, se va semnala ceață. Vântul va sufla în general moderat, cu intensificări pe parcursul zilei, în vestul, nord-vestul și nord-estul țării, unde (mai ales în Banat) la rafală se vor atinge, pe arii restrânse, 55…60 km/h și la munte, unde pe creste vor fi viteze de peste 80…85 km/h. În rest, vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 grade în estul Transilvaniei și 21 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa între 4 și 11 grade, mai scăzute în depresiuni, spre 1 grad.

MARŢI. Temperatura aerului va fi în scădere în jumătatea de nord a țării, mai accentuată în nord-est, însă, în majoritatea regiunilor vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod obișnuit în această perioadă. Valorile termice maxime se vor încadra între 4 grade în nordul Moldovei și 18 grade în Oltenia, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 și 9 grade. Cerul va fi temporar noros și va ploua slab, local în vestul, sud-vestul și centrul țării și izolat în rest. În Carpații Orientali, mai ales la altitudini mari, pe arii restrânse vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în estul țării. Dimineața și noaptea, pe arii restrânse, va fi ceață.

MIERCURI. Deși vremea se va răci accentuat față de ziua anterioară și în regiunile sudice și sud-estice, valorile termice se vor situa în jurul mediilor multianuale specifice datei în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi temporar noros, local, dimineața și noaptea va fi ceață, iar izolat va burnița sau va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat cu unele intensificări la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 și 13 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -1 și 9 grade.

JOI. Vremea se va încălzi ușor în regiunile intracarpatice, în timp ce în restul teritoriului nu vor fi variații semnificative față de ziua anterioară. Cerul va avea înnorări, mai persistente în sud și est. Pe arii restrânse va fi burniță, iar în orele dimineților ceață. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 și 15 grade, iar cele minime între -1 și 7 grade, cele mai ridicate valori urmând a se înregistra în zona litoralului.

TENDINŢE. De vineri până duminică, regimul termic va fi apropiat de cel normal în a doua decadă a lunii noiembrie, iar precipitaţiile vor fi puţine, doar ploi slabe sau burniţă pe arii restrânse.