Meteo

Prognoza meteo pentru săptămâna aceasta

ANM anunţă în continuare zile mai călduroase decât ar fi normal în februarie, dar nu se vor mai înregistra temperaturi atât de ridicate ca în weekend. De asemenea, ne aşteaptă o săptămână ploioasă.

LUNI

Publicitate

Valorile termice vor fi mai scăzute decât în ziua precedentă, dar în regiunile sudice vor fi uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă. Cerul va avea înnorări temporare şi mai ales în zonele montane şi în nordul teritoriului, pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, trecător cu unele intensificări în zona montană înaltă.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 grad în nordul Moldovei şi 9 grade în Oltenia, iar cele minime între -8 şi 1 grad. În zonele joase, îndeosebi dimineaţa şi noaptea izolat se va semnala ceaţă.

MARTI

Valorile termice se vor menţine uşor mai ridicate decât în mod normal pentru această perioadă în regiunile sudice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1…0 grade în Maramureş, nordul Moldovei şi estul Transilvaniei şi 9 grade în sudul Munteniei, iar cele minime se vor situa, în general, între -11 şi 1 grad. Ziua cerul va fi temporar noros şi pe arii restrânse va mai ninge slab în regiunile nordice. Pe parcursul nopţii, nebulozitatea se va accentua treptat în sud-vestul şi sudul ţării, însă doar izolat vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie, iar în zona de munte aferentă va mai ninge. Vor fi condiţii de polei.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, iar în a doua parte a intervalului şi în sud-vest. În zonele joase, pe arii restrânse se va semnala ceaţă.

MIERCURI
Vremea va fi în general închisă, dar uşor mai caldă decât în mod normal pentru prima decadă a lunii februarie. Aria precipitaţiilor va fi în extindere, dinspre sud-vest şi sud şi va cuprinde aproape toată ţara. Acestea vor fi sub formă de ploaie, dar trecător şi lapoviţă, iar în zona de munte vor predomina ninsorile. Pe arii restrânse cantităţile de apă vor fi însemnate. Îndeosebi la începutul intervalului, pe arii restrânse, vor fi condiţii de polei. Vântul va avea intensificări temporare în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 şi 9 grade, iar cele minime între -4 şi 6 grade.

JOI, VINERI si SAMBATA

Valorile termice, în special cele diurne, se vor situa în continuare peste cele climatologic specifice perioadei. Vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
banner we radio