Prinţul Charles al Marii Britanii a înnoptat în judeţul Covasna, la conacul său din Valea Zălanului
Prinţul Charles al Marii Britanii, care efectuează o vizită privată în ţara noastră, a sosit luni seară la conacul său din localitatea covăsneană Valea Zălanului, unde a înnoptat.
Prinţul de Wales a ajuns luni după-amiază la Bucureşti, unde a avut o întrevedere cu preşedintele Klaus Iohannis, iar apoi cu premierul Dacian Cioloş, discuţiile fiind axate pe protejarea patrimoniului cultural, biodiversitate, silvicultură şi dezvoltarea rurală durabilă. În cursul serii prinţul a sosit la conacul său din Valea Zălanului, cumpărat în anul 2008, unde obişnuieşte să vină de câţiva ani la sfârşitul lunii mai sau începutul lunii iunie.
Prinţul Charles va petrece cea mai mare parte a vizitei în Transilvania, în cadru privat, precizează Ambasada Marii Britanii, într-un comunicat de presă remis luni AGERPRES. Potrivit acestuia, Alteţa sa regală va vizita localitatea Viscri, judeţul Braşov, pentru inaugurarea centrului de pregătire meşteşugărească – \’The Prince of Wales\’s Training Centre\’ – cu ocazia primei aniversări a fundaţiei sale, Fundaţia Prinţul de Wales.
Lansată pe data de 2 iunie 2015, fundaţia este o organizaţie caritabilă care sprijină conservarea patrimoniului arhitectural, agricultura şi dezvoltarea durabilă în România.
Foto arhiva