Info Trafic, Ştiri locale

Prinşi de radar cu 147 şi 153 de km/oră în judeţul Covasna. Săptămâna trecută, 27 de şoferi au rămas fără permis

Polițiștii acționează pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, precum și pentru conștientizarea de către participanții la trafic a riscurilor  la care se expun, prin nerespectarea regulilor de circulație.

Astfel, în perioada 16 – 22 mai a.c., polițiștii rutieri și cei din structurile de ordine publică au desfăşurat o serie de acțiuni pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză pe drumurile publice din județul Covasna.

În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 436 de sancțiuni contravenționale dintre care 130 pentru nerespectarea limitei legale de viteză și 27 pentru abateri comise de pietoni. 11 conducători auto au fost depistați și sancționați de polițiști pentru folosirea telefonului mobil la volan, iar 29 de șoferi au primit sancțiuni pentru oprirea neregulamentară a vehiculelor.

Și bicicliștii s-au aflat în vizorul polițiștilor rutieri fiind aplicate 37 de sancțiuni contravenționale celor care au fost depistați că nu respectă regulile de circulație

În cursul acțiunii au fost reținute 27 de permise de conducere și 18 certificate de înmatriculare.

Recordurile acțiunii le-au stabilit doi bărbați. Astfel, un bărbat de 30 de ani a fost depistat circulând cu viteza de 147 km/h pe un sector de drum restricționat la viteza de 70 km/h, depășind cu 77 km/h limita legală de viteză.

Pe podium s-a aflat și un bărbat de 36 de ani care a fost depistat în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 153 km/h pe sector pe un sector de drum restricționat la viteza de 90 km/h, depășind cu 63 de km/h limita legală de viteză.

„Premierea” a constat în suma de 1305 de lei pentru ambii, în forma unei sancțiuni contravenționale. Totodată aceștia au rămas pasageri sau pietoni, după caz, fiindu-le suspendată exercitarea dreptului de a conduce, pentru o perioadă de 90 de zile.

Pentru siguranța tuturor participanților la trafic poliţiştii le recomandă conducătorilor auto să respecte cu strictețe limitele de viteză impuse pe sectorul de drum pe care circulă, să manifeste prudenţă şi să adapteze permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic.

Nu uitați că minutele câstigate prin nerespectarea regimului legal de viteză nu pot justifica consecințele pe care o astfel de conduită le generează, atât în ceea ce privește sancțiunile prevăzute de lege cât și riscurile de a fi implicat într-un accident rutier și urmările care pot decurge din acesta.

(Biroul de Presă al IPJ Covasna)

Publicitate
banner we radio