Ştiri locale

Primul deces în România din cauza virusului West Nile. DSP Covasna: „Ar trebui să se facă dezinsecție și în localităţile mai mici”

Săptămâna trecută a fost înregistrat primul deces din acest sezon cauzat de infecția cu virusul West Nile, fiind vorba despre o persoană din județul Călărași, iar numărul celor infectați a ajuns la 7, potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile.

În județul Covasna analizele de laborator au infirmat prezența virusului în cazul unei persoane, iar specialiștii din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Covasna spun că, cel puțin deocamdată, situația este sub control, însă recomandă populației să se ferească pe cât posibil de înțepăturile de țânțari, acestea fiind principalele surse de îmbolnăvire.

„La noi încă nu este nicio problemă. Cei de la Infecțioase au suspectat pe cineva dar analizele de laborator au infirmat această boală. Nu avem probleme momentan, iar partea bună este că s-au făcut dezinsecții atât în Sfântu Gheorghe cât și la Târgu Secuiesc, mai puțin în sate. E foarte binevenită campania de dezinsecție, dar ar fi binevenită și în alte localități, în orașele mai mici, pentru că nu știi niciodată când te poți îmbolnăvi. Nici în cazul decesului de anul trecut, nimeni nu s-a gândit că în Târgu Secuiesc s-ar putea întâmpla, și doar la un om”, ne-a explicat reprezentanta DSP Covasna, Igyártó Gabriella, din cadrul Departamentului de supraveghere şi control al bolilor transmisibile.

În luna august a anului trecut, un bărbat în vârstă de 76 de ani din Târgu Secuiesc, care a fost infectat cu virusul West Nile, a încetat din viață la Spitalul Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe, unde fusese tratat timp de mai multe zile, la secția Terapie Intensivă, însă medicii nu au reușit să îl salveze. Acesta a fost primul caz confirmat de infectare din ultimii cel puţin 30 de ani în judeţul Covasna.

Virusul se transmite în general prin înţepătură de ţânţar, iar în unele cazuri pacienții nu prezintă simptome, însă de cele mai multe ori acestea sunt similare unei gripe uşoare: febră, cefalee, mialgii, stare de rău, greţuri, vărsături, eventual cu fenomene eruptive cutanate.

Cu toate acestea, mai ales la persoanele vârstnice pot apărea şi forme grave cu simptome neurologice, prezentând tablou clinic de meningită sau meningoencefalită.

În ultimele săptămâni, în urma avertizărilor specialiştilor, potrivit cărora ţânţarii şi căpuşele pot transmite boli grave, precum West Nile sau Lyme, Primăriile municipiilor Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc au împrăștiat insecticide atât din aer, cât și la sol, în parcuri și în zonele verzi din jurul blocurilor.

Recomandări

Specialiștii recomandă populaţiei să evite pe cât posibil expunerea la ţânţari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi și pantaloni lungi, și să utilizeze substanţe chimice repelente, iar în locuințe se recomandă utilizarea plaselor de protecție la ferestre și uși de balcon pentru a împiedica pătrunderea țânțarilor, folosirea substanţelor insecticide în interior şi în jurul locuinței.

De asemenea, se recomandă desecarea bălţilor de apă din jurul gospodăriei, uscarea pivniţelor, și îndepărtarea recipientelor de apă stagnantă şi a gunoiul menajer, iar vizitarea zonelor turistice cu bălţi şi alte ape stătătoare (deltă, mlaştini) să se facă doar cu măsuri de protecţie sporite, adecvate pentru evitarea înţepăturilor de ţânţari.

(Ioana Ardeleanu)