
Primele berze s-au întors în județul Covasna. La Ilieni, cel mai vechi cuib a fost refăcut de la zero pentru a le primi înapoi
Primele berze din județul Covasna s-au întors mult mai repede în acest an, la Zagon fiind observate încă din luna ianuarie. În așteptarea lor, autoritățile locale din Ilieni au avut grijă să refacă cel mai vechi cuib din comună, prăbușit anul trecut sub propria greutate.
„Primăvara, la fel ca berzele, are numeroase semnificații simbolice. Cuibul de barză din Ilieni s-a prăbușit anul trecut sub greutatea sa. Dincolo de faptul că era locuința păsărilor călătoare, acesta era unul dintre cele mai vechi cuiburi din centrul comunei. Cu sprijinul Primăriei Ilieni, un cuib simbolic a fost reinstalat în același loc, pentru că așteptăm cu drag înapoi fiecare pasăre călătoare să se întoarcă în vechiul ei cuib”, a transmis Primăria comunei Ilieni.
Lucrarea a fost realizată de firma ProWeld din Covasna, profilată pe servicii de sudură inox, debitare, îndoire și proiectare, care s-a ocupat de recondiționarea structurii.
„Ne bucurăm că am fost parte a unui moment istoric. Am recondiționat unul dintre cele mai vechi cuiburi de barză din Ilieni, iar, ca fapt divers, dimensiunile sale sunt de 1,4 m x 1,1 m, structura de oțel depășește 150 kg, iar greutatea totală se apropie de 200 kg. Mulțumim pentru această oportunitate, am îndeplinit sarcina cu mare plăcere!”, au transmis reprezentanții companiei.
Miercuri, într-o postare pe Facebook, președintele Asociației „Rara Avis”, Kelemen László, a transmis că oficial prima barză din județ a ajuns în localitatea Sântionlunca, și și-a ocupat cuibul în data de 12 martie.
În ultimii ani, păsările călătoare au revenit tot mai devreme în cuiburile din județul Covasna, un semn al schimbărilor climatice.
Cele mai multe cuiburi din județ sunt în localităţile Lemnia, Pachia şi Olteni, potrivit recensământului realizat de Asociația „Rara Avis”, iar numărul berzelor care se stabilesc în această zonă crește de la an la an, având în vedere că le sunt oferite „case la cheie”. În multe localități, au fost montate suporturi pe stâlpii de înaltă tensiune unde păsările şi-au putut construi mai uşor cuiburile. Acţiunea de supraînălţare a stâlpilor cu suporturi metalice s-a desfăşurat la început cu sprijinul companiei Electrica şi a avut ca scop principal reducerea numărului avariilor provocate de păsări pe linia de alimentare cu energie electrică, dar şi de a le feri de pericolul electrocutării.
În ultimii ani, au fost instalate camere web în cuiburile mai multor berze din judeţ, oferindu-le celor interesaţi posibilitatea de a urmări online viaţa acestor păsări.
(Ioana Ardeleanu)