Ştiri locale

Primăvara în imagini anti-fumat

Cu fumatul e ca şi cu nevasta: te obişnuieşti repede şi te laşi ori de câte ori e nevoie… Eu unul susţin legea anti-ţigări chiar dacă am fumat vreo 25 de ani din viaţă; am început în ultimul an de liceu în WC-ul băieţilor (unde altundeva?,  încă de-atunci învăţam ce-i aia socializare…) şi m-am lăsat prin 1990, după ce nişte idioţi s-au gândit să înlocuiască ţigările „Carpaţi” produse la Sfântu Gheorghe cu „Rarău”. Copie nereuşită, ca toate copiile. Ca să-mi procur Carpaţi trebuia să mă duc la directorul fabricii, ceea ce nu prea obişnuiam chiar dacă-mi era prieten. Am protes­tat renunţând definitiv la ţigări. M-a ţinut până azi, după o vreme uiţi multe, inclusiv c-ai fumat…

Aşa că ştiu cum e şi cu ţigară, şi fără. Ce mi se pare interesant în toată dezbaterea asta pro şi anti-fumat în locuri publice este opinia politicienilor: „Au şi fumătorii drepturi, adică de ce să nu pot eu fuma într-o încăpere separată a unui restaurant? Să-mi tihnească şi mie viciul, berea şi friptura”. Da, meştere cu altfel de creier, dar nu te gândeşti că amărâtu’ ăla care e obligat să te servească pe tine şi pe amicii tăi fumători la masă, în restaurant, poate că n-are chef să-şi strice plămânii respirând fumul de la ţigările tale?! Şi cum să faci să ţii fumul închis doar în camera fumătorilor, că ăsta se plimbă, circulă, se insinuează peste tot?! Şi ce te  faci dacă soţia (sau soţul, după caz) e nefumătoare (nefumător)?! O (îl) sacrifici, ca orice prost (proastă) care n-are nimic mai scump pe lume decât nenorocita asta de ţigară?! Merită, meştere?

Publicitate

Eu zic că legea anti-fumat e bună, chiar dacă e dură. E vorba de sănătatea tuturor, atacată zilnic prin mii de obiceiuri, băuturi şi alimente proaste. Să evităm măcar ce se poate, că de conservanţi, e-uri, sex neprotejat, îndulcitori şi alcool fals nu ne putem lipsi!

Şi încă ceva, care va ţine până la iarna viitoare: cele mai multe cârciumi, baruri şi ce-or mai fi s-au repliat rapid, punând câteva mese joase şi nişte scaune înalte pe spaţiul verde din faţa sau din spatele locantei. La o cafenea din centrul oraşului nostru, e chiar mişto: două-trei scaune înalte la marginea geamurilor care se­pară interiorul de văzduh. Din când în când, grupuri de domni şi de domniţe se aşază pe scaunele înalte, aprinzându-şi cu voluptate ţigările de care nu se pot lipsi. Domnii ca domnii, plicticoşi şi neinteresanţi ca de obicei, domniţele în schimb oferă un peisaj demn de-un desen abstract cu titlul „Natură vie cu ţigări mini”…

Vorba unui tânăr nefumător din interior, rămas cu ochii holbaţi la ţigările aprinse afară: „Mai că-mi vine să-mi las baltă toate interesele”… Întâmplător, era chiar Ziua Mondială a Poeziei, o zi în care lumea a plătit cafeaua cu versuri compuse ad-hoc sau amintite din lecturi sigure. Frumoasă treabă, bun obicei, mai vrem!

(N. Demetriad)

Editorial publicat în numărul din Aprilie al Revistei de timp liber \”Wanted\”

Publicitate
banner we radio