Ştiri locale

Primarul Antal Árpád trage un semnal de alarmă privind o intervenţie brutală a Guvernului în autonomia locală. Teatrul „Andrei Mureşanu”, în pericol de dispariţie

Primarul mun. Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, a criticat joi, într-o conferinţă de presă, proiectul de ordonanţă de urgenţă a Guvernului prin care se doreşte reducerea cheltuielilor bugetare, spunând că prin această OUG Executivul nu face altceva decât să lovească în administraţiile locale şi în firmele mici şi mijlocii.

„La nivel de principii am trei probleme: nu au fost consultate organizaţiile reprezentative ale administraţiei publice locale, este o intervenţie brutală în ceea ce priveşte autonomia locală, şi nu în ultimul rând faptul că prin această ordonanţă se poate înţelege că Guvernul aşteaptă de la noi să construim poduri şi să investim toţi banii în betoane, în loc să ţinem un echilibru între infrastructură şi consolidarea comunităţii, adică investiţia în oameni”, spune primarul mun. Sfântu Gheorghe, Antal Árpád.

Edilul trage astfel un semnal de alarmă că dacă OUG va fi adoptată în forma actuală, dincolo de faptul că există şi aspecte de neconstituţionalitate, se poate vorbi de o intervenţie foarte brutală a Guvernului în activitatea administraţiilor publice locale şi judeţene.

„Eu pot să înţeleg că sunt probleme în ceea ce priveşte execuţia bugetară. Înţeleg că în asemenea situaţii Guvernul trebuie să aducă bani în plus la bugetul de stat. Dar într-o asemenea situaţie, dacă privim mediul privat, normal ar fi ca pe o perioadă limitată să se introducă o taxă de solidaritate pentru marile companii, aşa cum a propus UDMR în urmă cu aproape un an, nu să începem să luăm bani de la cei mici”, mai spune primarul Antal Árpád.

Teatrul „Andrei Mureşanu”, în pericol de dispariţie

În aceeaşi măsură, în ceea ce priveşte administraţia publică, liderul UDMR consideră că normal ar fi ca întâi să se facă ordine în administraţia centrală, şi după aceea să ne ocupăm de administraţia locală.

„Ceea ce se doreşte prin această OUG este în primul rând să luăm bani din administraţia locală şi de la firmele mici şi mijlocii, ceea ce nu cred că este o abordare corectă, pentru că nici oraşele nu sunt de aceleaşi dimensiuni. Adică nu poţi să te aştepţi la nişte instituţii subordonate să aibă acelaşi număr de personal în Bucureşti şi Întorsura Buzăului, de exemplu. Iar această abordare că nu poţi avea sub 50 de angajaţi ar însemna concret, în Sfântu Gheorghe, ca teatrul românesc „Andrei Mureşanu” să îşi piardă personalitatea juridică şi să fie comasat în teatrul maghiar, iar după comasare să fie redus cu 15% numărul angajaţilor celor două instituţii. Este o absurditate totală, pentru că nu poţi să dai afară 20% dintre actori şi după aceea să te mai aştepţi să facă şi spectacole”, spune primarul din Sfântu Gheorghe.

Acesta consideră că acele prevederi care ţin de administraţia publică locală ar trebui să dispară din această ordonanţă, Guvernul să facă ordine în administraţia centrală, iar atâta timp cât există legi care stabilesc câţi angajaţi poate avea o primărie în funcţie de numărul locuitorilor, nu e nevoie de limitări suplimentare.

„O altă prevedere care mă şochează este aceasta care spune că vor fi amendate primăriile care au un număr de angajaţi peste media naţională. Până la urmă locuitorii sunt singurii care pot aprecia activitatea unei administraţii locale. Prin această ordonanţă autonomia locală este lovită în plin, în condiţiile în care România a semnat şi a ratificat Carta europeană a autonomiei locale. Dar ceea ce vedem acum este o intervenţie brutală în ceea ce priveşte principiul autonomiei locale”, a mai spus primarul mun. Sfântu Gheorghe.

Acesta a mai declarat că la nivelul Asociaţiei Municipiilor din România ar trebui avută o întâlnire cât mai urgentă cu reprezentanţii Guvernului, înaintea adoptării ordonanţei, pentru a lămuri toate aspectele care ţin de administrația locală.

Publicitate
banner we radio