Ştiri locale

Primarul Antal Árpád: „Suntem în grafic cu centura municipiului Sfântu Gheorghe; urmează exproprierile”

Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, a declarat joi că demersurile pentru realizarea viitoarei şosele de centură a localităţii, planificată a fi deschisă circulaţiei rutiere în anul 2022, sunt în grafic, anul acesta urmând, printre altele, să fie făcute exproprierile de terenuri.

„Centura oraşului este în grafic, adică se lucrează conform graficului. Săptămâna trecută am avut discuţii cu proiectantul, luna aceasta se finalizează şi se predă studiul de fezabilitate. Anul acesta trebuie făcute exproprierile, iar, conform planului, în ianuarie ar trebui lansată licitaţia pentru proiectare şi execuţie. Deci, suntem în grafic”, a declarat primarul Antal Árpád.

Viitoarea centură ocolitoare a municipiului Sfântu Gheorghe, al cărei contract de proiectare a fost semnat şi dat în lucru în primăvara anului trecut, va avea o lungime de aproximativ 8 kilometri.

Practic, acesta ar urma să pornească din DN 12, dinspre Braşov, şi să reintre pe acest drum, în partea de nord, spre Miercurea Ciuc, după ce va ocoli localităţile Chilieni, Coşeni şi Sfântu Gheorghe.

Potrivit reprezentanţilor Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), viitorul drum de centură va contribui la reducerea timpului de călătorie de tranzit prin municipiul Sfântu Gheorghe, la îmbunătăţirea condiţiilor de transport pentru bunuri şi călători, la sporirea gradului de siguranţă a traficului şi îmbunătăţirea mediului şi calităţii vieţii.

(Agerpres)