Primarul Antal Árpád: „Până nu vor ajunge urșii la București, nu o să se rezolve problema nici la noi”
Deciziile luate în urmă cu 7 ani de Guvernul condus la vremea respectivă de Dacian Cioloș au dus la compromiterea relației de coexistență dintre om și urs, a afirmat primarul Antal Árpád, recent, într-un interviu la We Radio. Aceeași afirmație a fost făcută în 2018 și de ministrul Mediului de la vremea respectivă, Graţiela Gavrilescu, potrivit căreia în cele 400 de zile de guvernare tehnocrată, în care nu s-a făcut absolut nimic pentru gestionarea problemei urșilor, proiectele bune începute înainte de 2016 au fost stopate în totalitate.
Luna trecută, după ce autoritățile locale au avut două intervenții pentru recoltarea urșilor violenți intrați în municipiu, primarul Antal Árpád i-a transmis o scrisoare preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în încercarea de a găsi o rezolvare.
„Problema este una reală și, practic, este o oglindă a funcționării unui stat în care deciziile se iau într-un loc unde nu există problema (…) Până nu ajunge problema acolo unde se iau deciziile, nu se va găsi o rezolvare, pentru că vedem că există o cultură a luării deciziilor foarte heirupiste. Toată lumea știe că există o problemă în societatea românească, dar instituțiile nu se ocupă de acele probleme. Când se întâmplă o tragedie care trece peste un anumit nivel de interes al societății, atunci autoritățile își spun: hai că o rezolvăm. Nu poți rezolva de azi pe mâine o problemă sistemică, așa cum este problema consumului de droguri, problema condusului sub influența alcoolului, problema azilelor din țară, sau problema urșilor. Am ajuns în această situație pentru că domnul Cioloș, când a fost prim-ministru, a luat o decizie prin care a crezut că rezolvă o problemă. De fapt, el nu a rezolvat o problemă, ci a generat foarte multe probleme. La noi există această metodă, să spunem așa: atunci când o problemă ar trebui rezolvată la București, se spune: nu, nu, nu, problema nu e la noi, ci e la Bruxelles. Mergeți și rezolvați acolo. De aceea, i-am scris doamnei comisar european Ursula Von Der Leyen o adresă, ca să ajungă și acolo problema, dacă unii spun că acolo se rezolvă, dar nu acolo se rezolvă. În mod normal, se rezolvă la București. Dacă se dorește a se rezolva, se poate rezolva această problemă”, a explicat primarul.
„Faptul că umblăm după urși prin oraș nu rezolvă problema”
Edilul își menține opinia că nu este normal ca decizia de a ucide sau nu un animal să cadă în sarcina unui primar. Cu toate acestea, conform legii, Comitetului de intervenție în astfel de cazuri este format din gestionarul fondului de vânătoare, reprezentanți ai jandarmeriei și un medic veterinar, iar decizia de relocare sau recoltare a animalelor este luată de primar sau viceprimar.
„Am spus acest lucru și îl repet: sunt un fan al urșilor, îi iubesc, m-am întâlnit de foarte multe ori cu urșii prin păduri. Eu sunt un om care merge în pădure, culegem ciuperci, deci mă întâlnesc cu ursul, m-am întâlnit de multe ori, știu cum să mă comport, cum să îl țin departe de mine, cum să mă fac auzit, pentru că ursul este un animal extrem de prudent, chiar fricos, nu vine către tine. Este un simbol al acestei regiuni, dar mie îmi place ursul în pădure, dacă mă comport așa cum ar trebui să mă comport nu o să am niciodată conflict cu ursul în pădure (…) Dar ursul nu are ce să caute la cerșit la marginea drumului, în orașe, în grădinile oamenilor, și așa mai departe. Felul în care tratăm acum lucrurile nu rezolvă problema. Faptul că umblăm după urs prin oraș, că îl prindem și îl mutăm sau îl tranchilizăm, în funcție de ce spune legea, nu rezolvă problema. Trebuie să existe o gestiune a urșilor în general. Este evident că trendul este de creștere, nu de scădere. În momentul în care vorbești despre protecția unui animal, trebuie să îl protejezi dacă este pe cale de dispariție. Nici în 2016 nu exista un pericol de dispariție a speciei urs în România (…) Este o problemă complicată, dar mesajul cel mai important în această chestiune este că întotdeauna când deciziile se iau acolo unde nu există problema, deciziile nu sunt bune”, a mai spus edilul.
Acesta a mai precizat că o soluție temporară pe care Primăria Sfântu Gheorghe o ia în calcul, în special pentru protejarea gospodăriilor din localitățile Chilieni și Coșeni, acolo unde prezența urșilor este frecvent semnalată, ar fi realizarea unui program în vederea achiziționării de garduri electrice.
Amintim că la mijlocul lunii trecute, Comitetul de intervenție al municipiului a luat decizia de a împușca un urs care a intrat atât în Sfântu Gheorghe, cât și în localitatea aparținătoare Chilieni, unde a omorât o capră, fiind al doilea urs recoltat în acest an la Sfântu Gheorghe.
(Ioana Ardeleanu)