
Primarul Antal Árpád, întristat de faptul că reabilitarea CNMV a fost dusă într-o direcție interetnică
Situația în cazul internatului Colegiului Național „Mihai Viteazul” (CNMV) devine tot mai tensionată, iar părțile implicate continuă să se acuze reciproc de lipsa soluțiilor. Recent, în presa locală a fost prezentată o scrisoare deschisă, semnată de Corpul profesoral al CNMV, prin care cadrele didactice acuzau, printre altele, lipsa materialelor, dar și faptul că unitatea de învățământ este „singura școală cu probleme grave în procesul de reabilitare” și „nu se găsesc soluții pentru a descâlci ițele încurcate ale legislației românești”, comparativ cu celelalte școli din municipiu.
Profesorii sunt nemulțumiți de faptul că unitatea de învățământ este nevoită să își desfășoare activitatea în mai multe locații, fiind singura școală care „își aleargă profesorii din deal în vale”.
Joi, într-o conferință de presă, primarul Antal Árpád s-a declarat întristat de faptul că discuțiile au fost duse într-o direcție interetnică, precizând că „sunt multe jumătăți de adevăr” însă s-a implicat personal, „peste calitatea de primar”, pentru a rezolva problemele cu care unitatea de învățământ se confruntă.
„Sunt multe jumătăți de adevăr și este extrem de trist că în condițiile în care în toată țara aproape că nu există oraș unde învățământul să nu se desfășoare în două sau chiar trei schimburi, am depus niște eforturi supraomenești ca să îi ajut pe cei de la Colegiul Mihai Viteazul să nu trebuiască să-și organizeze învățământul în mai multe schimburi. Dacă asta este reacția, eu pot fără nicio problemă mâine să reziliez contractul cu Babeș-Bolyai, să nu mai dau bani publici pentru așa ceva, pentru că organizarea învățământului ține de școală, nu de primărie. M-a întristat. E o situație care este prezentă peste tot în țară: multe șantiere, multe construcții, sunt localități unde copiii pleacă la zeci de kilometri, pentru că doar așa s-a putut rezolva. Să dai pentru asta o conotație etnică mi se pare extrem de trist în primul rând, și mai ales contraproductiv. În momentul în care încerci să duci în această direcție discuțiile, va exista o singură consecință: mai mulți părinți o să își ducă copiii în Brașov sau în alte locuri, deci cred că este extrem de contraproductiv. Eu am fost foarte deschis, doamnele directoare știu acest lucru, chiar și în concediu am dat telefoane și am încercat să rezolv probleme. De la Constanța până la Oradea, de la Cluj până la Iași, 50-70% dintre copii merg în două schimburi la școală, la Sfântu Gheorghe nu merge nimeni în două schimburi, încă. Se va ajunge, probabil, și aici la noi”, a spus primarul Antal Árpád.
„Nu vreau să o iau personal pentru că nu vreau să iau decizii care să fie în detrimentul copiilor”
Acesta a precizat că deși Primăria s-a oferit să plătească onorariul unui avocat care să reprezinte în instanță interesele părinților și conducerii CNMV, în procesul dintre autoritățile locale și firma din Cluj care a câștigat licitația pentru lucrările de reabilitare și modernizare a internatului, nu a existat nicio solicitare în acest sens din partea părților afectate.
„În condițiile în care vorbim despre o situație care este în instanță, și în condițiile în care le-am oferit, le-am cerut și le-am promis că le dau și bani să angajeze avocat și să fie parte în acest proces, să spună că, de fapt, noi nu am făcut totul și că oare le-am reprezentat interesele? Astea sunt pur și simplu jigniri și nu vreau să o iau personal pentru că nu vreau să iau decizii care să fie în detrimentul copiilor. Mă întristează faptul că se dorește să se ducă discuțiile într-o direcție interetnică, în loc să se aprecieze faptul că m-am implicat și personal, peste calitatea mea de primar, ca să rezolv această problemă. Să vină cu asemenea atacuri… mi-a lăsat un gust amar și sunt întristat. Ceea ce mă deranjează foarte mult este că, în condițiile în care le-am oferit de mai multe ori această posibilitate de a participa în procesul juridic tocmai pentru a avea informații de la sursă, nu a venit o solicitare în acest sens din partea instituției”, a mai spus primarul.
Tot în scrisoarea semnată de Corpul profesoral CNMV, cadrele didactice acuză că cele trei unități de învățământ decorate de președintele Klaus Iohannis la începutul lunii octombrie, pentru contribuția în domeniul educațional, respectiv Colegiul Național „Székely Mikó” Sfântu Gheorghe și Școlile Gimnaziale „Mihail Sadoveanu” Întorsura Buzăului și „Benkő József” din Brăduț, au fost selectate într-un mod netransparent, după ce autoritățile locale ar fi intervenit pe linie politică.
„Vreau să știți că decizia asta a fost exclusiv la Palatul Cotroceni și nu a fost luată pe baza unor propuneri venite de la autoritățile locale, nu știu de unde au venit”, a mai spus primarul.
Acesta a mai precizat că luni va avea o întâlnire cu șeful Inspectoratului Școlar Județean și conducerea CNMV iar ulterior va reacționa public, punctual, acuzațiilor aduse de Colegiul Profesoral în scrisoarea transmisă către presa locală.
Lucrările de reabilitare și modernizare a internatului CNMV sunt finalizate în proporție de circa 90%, însă elevii și profesorii nu pot utiliza clădirea, iar autoritățile locale se judecă în continuare cu firma din Cluj care a câștigat licitația pentru aceste lucrări.
Recent, într-un interviu la We Radio, primarul declara că soluția cea mai la îndemână și în beneficiul tuturor ar fi ca șantierul să fie închis și predat autorităților locale care să finalizeze lucrările, iar procesele să continue în paralel.
(Ioana Ardeleanu)