Ştiri locale

Primarul Antal Árpád, dezamăgit după ce aproape toate stațiile pentru repararea bicicletelor au fost vandalizate

Primarul Antal Árpád face apel către populația municipiului să ajute la identificarea persoanelor care comit acte de vandalism, după ce 12 dintre cele 13 stații „Bike first aid+” pentru repararea gratuită a bicicletelor, pe care Primăria le-a instalat cu sprijinul echipei Vocalcycle, au fost vandalizate în ultimele două luni de autori necunoscuți.

Vineri, într-o postare pe pagina personală de Facebook, edilul s-a declarat dezamăgit de situație și a transmis, printre altele, că regulile de conviețuire într-o comunitate civilizată ar trebui să se bazeze pe respect reciproc.

„Am fost dezamăgit să aflu că 12 din cele 13 standuri de reparat biciclete din Sfântu Gheorghe au fost vandalizate de autori necunoscuți în ultimele două luni. Din luna mai, punctele de prim ajutor pentru biciclete, înființate în colaborare cu Vocalcycle, îi ajută pe oameni să umfle roțile bicicletelor sau să facă mici reparații. Consider că regulile de conviețuire într-o comunitate civilizată ar trebui să se bazeze pe respect reciproc, iar în numele locuitorilor din Sfântu Gheorghe cer mai mult respect pentru cei care muncesc pentru oraș în fiecare zi! Rog populația să ajute la identificarea autorilor unor astfel de acte de vandalism și altele similare. Doar dacă vom lucra cu toții împreună, dacă fiecare simte că este responsabilitatea sa de a face din acest oraș un loc mai sigur și mai frumos, va fi un loc mai bun, pentru că este orașul nostru, responsabilitatea noastră!”, a transmis primarul Antal Árpád.

Cele 13 stații pentru repararea bicicletelor, instalate în luna mai a acestui an pentru a sprijini transportul prietenos cu mediul înconjurător, au fost realizate cu sprijinul echipei Vocalcycle, care în iarna anului 2018 a conceput instalația în formă de geodom cu scaune hexagonale și bicicletă tandem, pe care locuitorii orașului au putut să o testeze în Piața Centrală.

Și Fundația Comunitară Covasna a avut o inițiativă similară, amenajând, în primăvara anului 2019, o stație de reparații pentru biciclete în zona centrală a municipiului (lângă magazinul Bertis Gold), achiziționată cu sprijinul fondurilor adunate în cadrul programului „Pedalează pentru un scop bun”. Echipamentul utilitar a fost achiziționat la vremea respectivă cu sprijinul a peste 60 de cicliști, care au pedalat pentru un scop bun, strângând suma de 6.000 lei. Din păcate, de-a lungul timpului stația a fost vandalizată de nenumărate ori.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio