Ştiri locale

Primarul Antal Árpád despre termoizolarea blocurilor: „Inițiativa trebuie să fie a asociațiilor de proprietari, dar indiferent că este lucrare proprie sau cofinanțată de Primărie, trebuie autorizaţie de construcție”

Locuitorii din Sfântu Gheorghe pot beneficia de finanțare din fonduri europene pentru termoizolarea blocurilor, iar autoritățile locale intenționează să depună în perioada următoare o serie de proiecte în cadrul Programului Operațional Regional 2021-2027, însă asociațiile de proprietari sunt cele care trebuie să facă primul pas și să depună cereri în acest sens, a explicat primarul municipiului, Antal Árpád, într-un interviu la We Radio.

Edilul a subliniat că indiferent dacă lucrarea este cofinanțată de Primărie, sau dacă este realizată printr-o investiție privată, este necesară obținerea unei autorizații de construcție, precizând că Poliția Locală a întocmit mai multe procese verbale pentru sancționarea unor locatari care au demarat astfel de lucrări fără a avea documentele necesare, potrivit legii.

„Am depus proiecte pentru izolarea blocurilor, dar este o problemă destul de complexă şi chiar am pe masă un teanc imens de procese verbale ale Poliţiei Locale în ceea ce priveşte amenzile pentru izolarea blocurilor fără autorizaţie de construcţie. Trebuie să înţeleagă toată lumea că indiferent că Primăria face o izolare printr-o cofinanţare a locatarilor, sau că este făcută exclusiv de către locatari, este nevoie de acea autorizaţie de construcţie. Fără autorizaţie de construcţie nu poţi izola un bloc, şi chiar dacă mă doare mâna să semnez aceste procese verbale, va trebui să le semnez şi va trebui să amendăm oamenii până când vor intra în legalitate, pentru că aşa spune legea (…) Reabilitarea, izolarea blocurilor, fie că sunt foarte vechi sau mai puţin vechi, se poate întâmpla la iniţiativa locatarilor. Se poate face ca o investiţie proprie, dar este nevoie de autorizaţie de construcţie, sau se poate face prin anumite programe europene, dar iniţiativa trebuie să fie a proprietarilor. În Programul Operaţional Regional 2021-2027 vom încerca să depunem proiecte, dar pentru asta avem nevoie de solicitări din partea asociațiilor de proprietari, iar în momentul în care vom prioritiza, vom face acest lucru şi în funcţie de vechimea blocurilor, cu siguranţă”, a declarat primarul.

Autoritățile locale au explicat în mai multe ocazii că reabilitarea termică a blocurilor vine la pachet cu facturi mai mici la întreținere, însă asociațiile sunt cele care trebuie să aibă o deschidere mai mare și să depună cereri în acest sens.

În ultimii ani, în contextul creșterilor tot mai mari la facturile de energie electrică și gaze naturale, Primăria Sfântu Gheorghe a făcut mai multe apeluri către locuitorii municipiului, îndemându-i să facă demersurile necesare astfel încât un număr cât mai mare de blocuri să poată fi termoizolate.

Recent, primarul Antal Árpád Acesta a explicat că odată depuse cererile pentru reabilitarea termică a blocurilor și creșterea eficienței energetice, perioada scursă până la începerea lucrărilor este de cel puțin un an, „în varianta cea mai optimistă”.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio