Ştiri locale

Primarul Antal Árpád despre situația internatului CNMV: „Nu văd luminița de la capătul tunelului”

Situația internatului Colegiului Național „Mihai Viteazul” (CNMV) rămâne incertă. În ciuda faptului că lucrările de reabilitare și modernizare sunt finalizate în proporție de circa 90%, elevii și profesorii nu pot utiliza clădirea, iar autoritățile locale se judecă în continuare cu firma din Cluj care a câștigat licitația pentru aceste lucrări. Niciuna dintre părți nu vrea să cedeze, deși soluția cea mai la îndemână și în beneficiul tuturor ar fi ca șantierul să fie închis și predat autorităților locale, care să finalizeze lucrările, iar procesele să continue în paralel.

Într-un interviu la We Radio, primarul Antal Árpád a amintit că instituția pe care o conduce a încercat să rezolve problema pe cale amiabilă, însă fără succes. În aceste condiții, edilul se teme că procesele aflate pe rolul instanțelor de judecată s-ar putea întinde pe mai mulți ani, având în vedere experiențele similare avute în trecut de autoritățile județene.

Publicitate

„La internat este un blocaj total în continuare, sunt foarte multe procese pe rol. Noi am încercat să rezolvăm problema pe cale amiabilă, dar e foarte dificil cu acest constructor din Cluj care a făcut și proiectarea. Toate problemele au pornit în momentul în care a început investiția și constructorul a spus că nu e bun proiectul. Și l-am întrebat:

– Dar cine a făcut proiectul?

– Păi, eu (n.r. – constructorul) am făcut proiectul.

Ca să înțelegeți cât de gravă este situația… Nu văd luminița de la capătul tunelului în cazul internatului.Dacă se schimbă atitudinea constructorului de azi pe mâine, pentru că nu poate fi exclusă nici această variantă, s-ar putea rezolva foarte ușor, dar dacă nu, s-ar putea să dureze ani sau chiar zece ani”, a spus primarul, în cadrul interviului.

Amintim că anul trecut, la sfârșitul lunii mai, Primăria Sfântu Gheorghe a reziliat contractul pentru lucrările de reabilitare și modernizare a internatului, însă constructorul a refuzat să părăsească şantierul, deşi a fost somat.

Cei mai afectați de acest conflict sunt elevii și profesorii. În acest an școlar, 15 clase au fost relocate în alte unităţi de învățământ din municipiu.

„Soluția ușoară ar fi ca firma să fie de acord cu propunerea noastră de a închide lucrările, de a preda investiția către Primărie ca să putem finaliza, și să mergem mai departe cu procesele pentru acele lucruri care sunt în discuție. Eu nu am o problemă să ne judecăm și să vină judecătorul să spună că trebuie să plătesc ceea ce nu era în proiect și ceea ce constructorul a făcut. Nu cred că este normal, dar, teoretic, dacă va fi o hotărâre a instanței o să plătesc fără nicio problemă, și să vedem ce se va întâmpla cu ceea ce era în proiect și constructorul nu a făcut. Vorbim despre niște lucruri care, din punctul meu de vedere, sunt foarte, foarte simple. Problema este că noi suntem în situația în care clădirea este finalizată 90%, nu putem să o folosim și ne judecăm. Am putea să schimbăm asta în situația în care ne predă clădirea să o putem folosi, să putem finaliza lucrările și să ne judecăm. Faptul că ne judecăm nu ar mai deranja nici copiii, nici pe noi, pentru că mai sunt situații din acestea în care o investiție a fost preluată, a fost apoi finalizată, iar noi ne judecăm… e o altă problemă”, a mai spus primarul.

În ceea ce privește clădirea principală a colegiului, acesta a precizat că lucrările sunt realizate de un constructor local și „merg destul de bine”.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
Publicitate
banner we radio