Primarul Antal Árpád despre situația Casei de Cultură a Sindicatelor: „Nu înțeleg de ce autoritățile naționale nu fac nimic. Am depus plângere penală împotriva Sindicatului și nu s-a întâmplat nimic”
Viitorul fostei Case de Cultură a Sindicatelor din Sfântu Gheorghe, aflată în proprietatea statului român şi în folosinţa Asociației Naționale a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România (ANCCSR), rămâne în continuare incert, iar până când nu se vor încheia procesele care vizează forma de proprietate, nu există nicio cale de rezolvare, a declarat primarul Antal Árpád într-o conferință de presă. Autoritățile locale se judecă într-un proces intentat de ANCCSR împotriva Statului Român şi a Municipiului Sfântu Gheorghe, pentru stabilirea dreptului de proprietate. În primă instanță, magistrații au stabilit că imobilul se află în proprietatea ANCCSR, nu doar în folosinţa Asociaţiei.
După incendiul puternic izbucnit în luna octombrie a anului trecut, Primăria a inițiat o petiție pentru a le cere autorităților de la București să redea Municipalității clădirea aflată în paragină, pentru a putea fi repusă în circuitul public. În plus, primarul Antal Árpád a depus încă de acum câţiva ani o plângere penală împotriva ANCCSR, însă aceasta a rămas fără soluție.
„Acum așteptăm o decizie a instanței, iar până nu se închid aceste procese care vizează forma de proprietate, unele intentate de Casa Națională a Sindicatelor, nu există nicio cale de rezolvare. Singura problemă, despre care eu tot spun, este că atâta timp cât cineva merge în instanță și spune că respectiva clădire e a lui, atunci de ce nu are grijă de ea dacă o consideră a lui? Asta, în capul meu care gândește logic, nu încape sub nicio formă, chiar nu înțeleg. Au un drept de folosință care le conferă niște drepturi și obligații, ei se judecă pentru drept de proprietate, dar lasă clădirea în paragină. Nu înțeleg de ce autoritățile naționale nu fac nimic în aceste condiții. Eu am depus plângere penală împotriva lor și nu s-a întâmplat nimic. M-am dus la Poliție, am dat cu subsemnatul și nu s-a întâmplat nimic. Întotdeauna așteptăm să se întâmple o tragedie. Și cu urșii, câte tragedii s-au întâmplat? Au murit deja zeci de oameni omorâți de urși, și tot nu s-a schimbat nimic. Adică trebuie să fie o tragedie la un nivel mai mare ca să se schimbe ceva”, a spus primarul.
„Dacă ANCCSR are drept de folosință și se judecă pentru drept de proprietate, nu poate să spună că nu plătește impozitele dar că vrea clădirea”
Casa de Cultură şi-a încetat activitatea în urmă cu mai bine de 10 ani, după ce a acumulat o datorie inițială de aproape 500.000 de lei către bugetul local, iar Primăria i-a blocat conturile. În toată această perioadă, cei care se consideră proprietarii imobilului nu au făcut nicio investiție pentru a conserva sau a reabilita clădirea, și nici nu și-au achitat datoriile către Municipalitate. Mai mult, în vara anului 2022, ANCCSR a acuzat Primăria că a formulat o ofertă pentru achiziționarea imobilului „în schimbul unui preț absolut derizoriu de 900.000 lei”, și că după ce oferta a fost refuzată, „autoritățile locale au pornit o adevărată ofensivă”.
Mizând pe faptul că, potrivit legislației în vigoare, dreptul de folosință asupra unui imobil poate fi retras dacă se dovedește că administratorul sau proprietarul nu l-a gospodărit corespunzător, Primăria a încercat să obțină prin hotărâre de Guvern transferul clădirii din folosința Uniunii Generale a Sindicatelor din România, în domeniul public. Cu toate acestea, proiectul nu a poate fi avizat până la finalizarea proceselor deschise în instanță, spune primarul Antal Árpád.
„Dincolo de procese, în acest moment există o situație juridică potrivit căreia cei de la sindicate au drept de folosință. Dreptul de folosință îți conferă niște drepturi și obligații. Ei merg în instanță împotriva statului pentru a obține și dreptul de proprietate. Deci ai o clădire la care ai drept de folosință, te judeci cu statul să-ți dea și dreptul de proprietate, dar nu faci nimic cu clădirea aia. Nu e absurdă situația? Toată lumea așteaptă soluția de la mine, care nu sunt parte nici în acel proces între stat și sindicate, pentru că nu am nici drept de proprietate, nici drept de folosință, nimic. Era intentat un proces și cu Municipalitatea, pentru că nu ne-au plătit impozitele. La fel, dacă are drept de folosință și se judecă pentru drept de proprietate, nu poate să spună că nu plătește impozitele dar vrea clădirea. Sunt niște situații total aiurea. Eu nu pentru dreptul de proprietate mă judec, eu știu că nu am niciun drept de proprietate și nu am nicio șansă să îl obțin, doar dacă Guvernul, printr-o hotărâre, ne dă nouă clădirea, dar Guvernul nu poate să dea pentru că se află în proces”, a mai spus primarul.
Între timp, s-a aflat că incendiul izbucnit anul trecut, în noaptea de 27 spre 28 octombrie, a fost provocat de un copil în vârstă de 14 ani, principalul suspect în dosarul penal deschis pentru distrugere. Potrivit anchetatorilor, copilul se afla în clădire împreună cu o tânără de 21 de ani și un alt copil în vârstă de 14 ani, și au fugit de la fața locului când focul a scăpat de sub control. Dacă va fi găsit vinovat, cel mai probabil, judecătorii vor dispune măsuri educative, având în vedere că este minor.
(Ioana Ardeleanu)