Ştiri locale

Primarul Antal Árpád despre incendiul care a distrus o treime din Casa de Cultură a Sindicatelor: „Aici duce neglijența statului român!”

Incendiul puternic izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă la clădirea fostei Case de Cultură a Sindicatelor din Sfântu Gheorghe este consecința neglijenței statului român, afirmă primarul municipiului, Antal Árpád, care a precizat că va iniția o petiție prin care va cere autorităților de la București să redea clădirea Municipalității.

În ultimii ani, autoritățile locale au solicitat în repetate rânduri sindicatelor şi Guvernului să accepte transferarea imobilului în proprietatea oraşului pentru a putea fi repus în circuitul public, însă demersurile au rămas fără rezultat, iar clădirea s-a degradat tot mai mult de la un an la altul.

„Aici duce neglijența statului român! Dezordinea din proprietatea statului poate duce la tragedii, așa cum am văzut vineri seară. Organizațiile succesoare ale sindicatelor comuniste au preluat bunurile valoroase (hoteluri de pe litoral și de la munte), mii de procese au loc, dar la 33 de ani de la schimbarea de regim, patrimoniul sindicatelor nu este încă lămurit. Una dintre victimele acestei probleme este Casa de Cultură a Sindicatelor din Sfântu Gheorghe. Am cerut în repetate rânduri guvernanților să predea clădirea orașului! Acest lucru a fost mereu refuzat, invocându-se situația juridică nesoluționată. Am depus chiar și o plângere penală la autorități împotriva proprietarului pentru a avea grijă de clădire, dar nu a existat nicio consecință! Haideți să trimitem un mesaj la București! Ajunge cu această neglijență! Dați clădirea orașului! Vom iniția o petiție, rugăm pe toată lumea să o semneze!”, a transmis primarul, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Municipalitatea a reușit înregistrarea clădirii în inventarul statului român, după ce în 2021 Ministerul Finanțelor a comunicat că mai mult de zece dintre casele de cultură din țară care și-au încetat activitatea și au început să se degradeze în ultimii ani, nu figurează în evidențele sale nici cu denumiri, și nici cu adrese sau numere cadastrale.

În prezent, autoritățile locale se judecă într-un proces intentat de Asociația Națională a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România (ANCCSR) împotriva Statului Român şi a Municipiului Sfântu Gheorghe, pentru stabilirea dreptului de proprietate. În primăvara acestui an, edilul preciza că instituția pe care o conduce va ataca cu recurs decizia instanței de fond după ce, în primă instanță, magistrații au stabilit că imobilul se află în proprietatea ANCCSR.

Amintim că în vara anului trecut, autoritățile locale au încercat să obțină, prin hotărâre de Guvern, transferul clădirii din folosința Uniunii Generale a Sindicatelor din România, în domeniul public, mizând pe faptul că, potrivit legislației în vigoare, dreptul de folosință asupra unui imobil poate fi retras dacă se dovedește că administratorul sau proprietarul nu l-a gospodărit corespunzător. Cu toate acestea, proiectul nu a poate fi avizat până la finalizarea proceselor deschise în instanță.

Autoritățile locale și-au arătat în mai multe ocazii interesul de a încheia un contract de vânzare-cumpărare a fostei Case de Cultură, astfel ca imobilul să fie reabilitat cât mai curând, însă fără rezultat. În luna august a anului trecut, ANCCSR acuza Primăria că a formulat o ofertă pentru achiziționarea imobilului „în schimbul unui preț absolut derizoriu de 900.000 lei”, și că după ce oferta a fost refuzată, „autoritățile locale au pornit o adevărată ofensivă”.

Casa de Cultură şi-a încetat activitatea după anul 2012, după ce a acumulat o datorie inițială de aproape 500.000 de lei către bugetul local, iar Primăria i-a blocat conturile. În ultimii ani, imobilul s-a transformat într-o ruină, devenind adăpost pentru oamenii străzii, în ciuda faptului că autoritățile locale au amplasat afișe bilingve pe care scrie: „Atenție! Clădirea nu este în proprietatea Primăriei Sfântu Gheorghe, prin urmare nu este spațiu public! Vă rugăm să nu intrați în incinta clădirii!”.

Incendiul de vineri seara, care a afectat aproape o treime din suprafaţa imobilului, a fost provocat intenționat, cel mai probabil de un om fără adăpost, potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență (ISU) Covasna.

În total, 32 de pompieri s-au luptat timp de aproape 5 ore să stingă flăcările care au cuprins sala mare a Casei de Cultură, la intervenție fiind trimise cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă, două autospeciale de salvare de la înălțimi, patru autospeciale pentru muncă operativă și o ambulanță SMURD. Paramedicii au acordat îngrijiri medicale unui bărbat în vârstă de 63 de ani, fără adăpost, care a fost evacuat din clădirea dezafectată, care a suferit o ușoară intoxicație cu fum. În urma incendiului, au ars deșeuri de cartoane, haine, cărți și piese de mobilier vechi.

Sâmbătă dimineața, prefectul județului, Ráduly István, a convocat o şedinţă operativă cu structurile Ministerului Afacerilor Interne şi Inspectoratului de Stat pentru Construcţii pentru a stabili acţiunile care vor fi întreprinse în perioada următoare.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio