Ştiri locale

Primarul Antal Árpád despre branșarea la gaze a satelor Chilieni și Coșeni: „E o investiție foarte complicată, foarte mare și nu e suportată de cei de la gaze. Căutăm o soluție tehnică”

Locuitorii satelor Chilieni și Coșeni ar putea avea mai repede străzi asfaltate decât gaz, întrucât lucrările de extindere a rețelei de gaze sunt costisitoare iar investiția nu poate fi realizată din fonduri europene sau guvernamentale, astfel că autoritățile locale ar fi nevoite să suporte circa 90% din costuri.

Într-un interviu la We Radio, primarul Antal Árpád a declarat că instituția pe care o conduce caută soluții tehnice pentru a-i branșa pe locuitorii celor două sate la o altă rețea decât cea a municipiului Sfântu Gheorghe.

„În ceea ce privește gazul, lucrurile s-au împotmolit. Din discuțiile pe care le-am avut în Consiliul Local cu reprezentanții celor două sate, am înțeles că mai important ar fi să mergem pe varianta de asfaltare și să lăsăm un pic gazul deoparte. Este o investiție foarte complicată, foarte mare și nu este suportată de cei de la gaze, poate fi o cofinanțare în funcție de consum dar, având în vedere că în Chilieni și Coșeni nu avem consumatori industriali, consumul este foarte mic. Asta înseamnă că cei de la gaze vor cofinanța extrem de puțin lucrarea, iar Primăria ar trebui să dea 85-95% din investiție. Există acum o lucrare și facem o analiză să vedem dacă putem cumva să ne legăm de acea lucrare care ar scădea costurile, pentru că dacă am face o extindere în Chilieni și Coșeni a rețelei din Sfântu Gheorghe, și am lega la rețeaua existentă, ar necesita o creștere a presiunii. Cei de la gaze au spus că o creștere a presiunii în municipiul Sfântu Gheorghe ar însemna ca anumite rețele să nu mai țină și să fie alte tipuri de probleme. De aceea, acum căutăm tehnic o variantă de a-i lega la o altă rețea, care nu este rețeaua din care este alimentat municipiul Sfântu Gheorghe. Dacă se găsește o soluție tehnică, atunci putem să punem din nou problema asta pe masă”, a explicat primarul.

Amintim că la finalul anului 2021 Primăria Sfântu Gheorghe și-a anunțat intenția de a demara lucrările de asfaltare a străzilor în cele două sate aparținătoare, proiectul fiind inclus în programul Anghel Saligny, însă autoritățile locale ar fi dorit soluționarea problemei lipsei gazului înaintea așternerii stratului de asfalt. La vremea respectivă, primarul Antal Árpád declara că cele două localități aparținătoare municipiului ar putea fi racordate la rețeaua de gaze naturale dacă cel puțin 70% dintre locuitori și-ar da acordul să achite costurile pentru a fi branșați.

„În ceea ce privește străzile, în Chilieni am făcut anumite lucrări de asfaltare anul trecut. Avem un proiect și am prins în buget, atât pentru Chilieni, cât și pentru Coșeni, pentru toată rețeaua stradală, deci urmează să se facă pași concreți în acest sens. Eu înțeleg supărarea celor din Chilieni și Coșeni pentru că ei se raportează, pe bună dreptate, la ce se întâmplă la Sfântu Gheorghe și, de multe ori, simt că la Sfântu Gheorghe se întâmplă lucruri, iar în Chilieni și Coșeni nu se întâmplă. Trebuie să vedem că nu am pornit de la aceeași situație. În Chilieni și Coșeni nu aveam canalizare și apă potabilă în urmă cu 15 ani, am început de altundeva infrastructura, deci ceea ce în Sfântu Gheorghe deja era, eventual trebuiau schimbate rețelele, acolo trebuia reconstruit totul sau construit de la zero”, a explicat primarul.

Acesta a mai declarat că deși „există o defazare în ceea ce privește investițiile”,  în perioada următoare vor fi făcute investiții și în satele aparținătoare Chilieni și Coșeni.

(Ioana Ardeleanu) 

Publicitate
banner we radio