Ştiri locale

Primăria Sfântu Gheorghe cumpără fosta fabrică IAME  

Primăria Sfântu Gheorghe va achiziționa, pentru suma de 913.000 de euro (echivalentul în lei), imobilele fostei Întreprinderi de Aparataj Auto şi Motoare Electrice (IAME) din Sfântu Gheorghe, intrată în faliment după privatizare şi, ulterior, închisă în anul 2006. Joi, consilierii locali au aprobat achiziționarea imobilelor situate pe străzile Constructorilor și  Lt. Păiș David, deținute de IAME Trade SRL, cu sediul social în Săcele.

Conform contractului care va fi încheiat între cele două entități, plata se va realiza în două tranșe. Prima, în valoare de 450.000 de euro, va fi achitată cel târziu până pe 31 decembrie a.c., iar restul de 463.000 euro până pe 31 martie 2025.

Imobilele vor fi trecute în domeniul privat al Municipiului Sfântu Gheorghe și în administrarea Consiliului Local, urmând să fie transformate în spații de arhivă și de depozitare destinate Primăriei și unităților subordonate. Totodată, terenul de fotbal gazonat și construcțiile aferente situate în str. Lt. Păiș David vor fi utilizate pentru activități sportive, se arată în documentația aprobată de consilierii locali.

În perioada sa de glorie, respectiv în anii ’87-’88 când producea şi ventilatoare, fosta fabrică IAME a avut aproape 3000 de angajați.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio