
Primăria Sfântu Gheorghe a reziliat contractul pentru reabilitarea internatului şi a sălii de festivităţi de la CNMV, însă constructorul refuză să părăsească şantierul
Primăria mun. Sfântu Gheorghe a reziliat contractul pentru modernizarea şi reabilitarea internatului şi a sălii de festivităţi de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”, însă firma constructoare refuză să părăsească şantierul, deşi a fost somată să facă acest lucru.
S-a ajuns în această situaţie după ce executantul, firma Modern Power System din Cluj-Napoca, nu și-a îndeplinit obligațiile din contract.
Lucrările au fost demarate în anul 2020, cu un termen de finalizare de 6 luni care însă n-a fost respectat. Primăria Sfântu Gheorghe a încercat pe toate căile o colaborare eficientă cu constructorul pentru a ajunge la finalizarea lucrărilor, însă nici acest lucru n-a fost posibil.
Având în vedere că lucrările sunt finanţate din fonduri europene unde termenul maxim de finalizare este 31 decembrie 2023, autorităţile locale s-au văzut nevoite să rezilieze contractul şi să liciteze lucrările rămase astfel încât să fie terminate până la finalul acestui an.
La sfârşitul lunii mai, după rezilierea contractului în baza prevederilor din dosarul de achiziţie publică, reprezentanţii Primăriei au încercat să preia amplasamentul, însă constructorul nu a fost de acord, motiv pentru care acesta a fost somat să elibereze amplasamentul până la data de 26 iunie ora 12:00. Cu toate acestea, constructorul refuză în continuare să părăsească şantierul, sub diverse pretexte financiare care nu au corespondent în realitate.
În context, precizăm că lucrările ar fi trebuit finalizate în urmă cu mai bine de 2 ani, dar constructorul, care este aceeași firmă cu cea care a făcut proiectarea, a omis mai multe lucrări din cadrul proiectului. Anul trecut, Municipalitatea a fost nevoită să facă o nouă procedură de achiziţii pentru derularea unor lucrări suplimentare, fapt care a dus la noi amânări în finalizarea lucrărilor, iar din cauza faptului că executantul nu a reuşit să pună în funcţiune sălile de clasă din clădirea internatului până la începerea anului școlar, activitatea Colegiului a fost împărțită, elevii fiind nevoiți să învețe în sălile altor școli.
Pe lângă proiectul iniţial, finanţat din fonduri europene, Primăria Sfântu Gheorghe a mai alocat din bugetul local aproape 2 milioane de lei pentru a rezolva anumite probleme care nu erau în proiect.
Dacă lucrările la întregul proiect nu sunt finalizate până la sfârșitul anului, Primăria riscă să achite din bugetul local inclusiv sumele pe care le-a atras din fondurile europene.
Proiectul „Creşterea calității arhitectural-ambientale, reabilitare termică – internat și sala de festivități” avea, la momentul semnării contractului, o valoare de 7,1 milioane de lei, din care 6,9 milioane de lei este finanțare nerambursabilă.
Primăria Sfântu Gheorghe a emis autorizația de începere a lucrărilor în septembrie 2020, după un blocaj de mai bine de doi ani din cauza procesului birocratic, întrucât proiectul de reabilitare și modernizare a internatului și a sălii de festivități nu primea avizul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Covasna, iar pentru reabilitarea clădirii principale și a bibliotecii Colegiului erau necesare avize atât din partea ISU Covasna, cât și din partea Direcției de Cultură Brașov.
(Biroul de Imagine şi Comunicare al Primăriei Sfântu Gheorghe)
___________________________
Actualizare 14 iulie 2023:
Drept la replică al SC Modern Power Systems SRL
Societatea comercială Modern Power Systems S.R.L. ne-a solicitat şi transmis un drept la replică la articolul „Primăria Sfântu Gheorghe a reziliat contractul pentru reabilitarea internatului şi a sălii de festivităţi de la CNMV, însă constructorul refuză să părăsească şantierul” publicat în data de 27 iunie 2023 pe site-ul nostru. Redăm mai jos integral dreptul la replică primit pe adresa electronică a redacţiei:
Societatea comerciala Modern Power Systems S.R.L., cu sediul in Municipiul Cluj-Napoca, judetul Cluj, Cod Fiscal RO29974172 si Nr. Inreg. Reg. Com. J12/804/2012, avand sediul pe str. Postavarul nr. 18, cu privire la Articolul publicat de către WE RADIO în data de 27.06.2023, cu privire la rezilierea contractului pentru reabilitarea internatului şi a sălii de festivităţi de la CNMV vă transmitem următorul drept la replică:
Între subscrisa și Municipiul Sfântu Gheorghe, în baza Raportului procedurii nr. 6755/15.10.2019 și în temeiul prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, s-a încheiat, la data de 07.11.2019, Contractul de execuție lucrări nr. 72669/07.11.2019.
În baza Contractului de execuție lucrări nr. 72669/07.11.2019 subscrisa m-am obligat să prestez servicii de proiectare și să execut lucrări pentru investiția ”Creșterea calității arhitectural-ambientale și reabilitare termică-Colegiul Național Mihai Viteazul, Internat și Sala de Festivități”.
Prețul contractului a reprezentat o sumă forfetară în valoare de 4.999.999,00 lei, fără TVA. Prețul stabilit în art. 2.2 din Contract urma să se achite în conformitate cu graficul de eșalonare a plăților prevăzut în caietul de sarcini.
În ceea ce privește derularea contractului, acesta a fost stipulat având un termen de elaborare și de predare a documentațiilor de 3 luni, respectiv un termen de execuție a lucrărilor de 6 luni, care începea să curgă de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.
Contractul a fost încheiat la data de 07.11.2019, însă abia la data de 02.10.2020 a fost emis ordinul de începere a lucrărilor de către Municipalitate, prin intermediul adresei nr. 53568/02.10.2020.
În timpul derulării Contractului de execuție lucrări nr. 72669/07.11.2019 au fost emise 16 dispoziții de șantier din care doar 13 au fost aprobate până în prezent, urmând să fie încheiate separat:
- Contractul de execuție lucrări nr. 50024/02.08.2021 pentru execuția lucrărilor aferente Dispozițiilor de șantier nr. 3, nr. 5 și nr. 6;
- Contractul de execuție lucrări nr. 17792/16.03.2022 aferente dispozițiilor de șantier nr. 10 și nr. 11; și
- Contractul de execuție lucrări nr. 63784/29.09.2022 având ca obiect Completare proiectului “Cresterea architectural-ambientale si reabilitare termica – Colegiul National Mihai Viteazul – internat si Sala Festivitati”, preponderent prevăzut cu lucrări suplimentare solicitate de Municipalitate, dar si lucrări care completează parțial contractul nr. 72663/07.11.2019, lucrări conexe obiectivului de eficeință energetică, dar și de furnizare de echipamente cum ar fi un chiller și cazane termice, parte integranta din centrala termica pentru cladirea internatului.
Subscrisa în calitate de executant mi-am îndeplinit obligațiile contractuale prevăzute de Contractului de execuție lucrări nr. 72669/07.11.2019, dar cu toate acestea, în mod absurd, Municipalitatea alege ca prin Adresa nr. 29799/18.05.2023 să procedeze la rezilierea Contractului de execuție.
Trebuie menționat faptul că lucrările prevazute în cadrul Contractului nr. 72663/07.11.2019 au fost secționate de diverse alte contracte de lucrări suplimentare sau lucrări neprevăzute, a caror complexitate și succesiune logica nu a fost analizată în prealabil de către Autoritatea Contractantă. Aceste lucrări suplimentare nu au fost rezultatul unor erori de proiectare sau altor aspecte legate de subscrisa, ci s-au datorat exclusiv voinței Colegiului și al Autorității Contractante. Evident aceste lucrări suplimentare au făcut imposibilă realizarea lucrării în termenul de 6 luni, dar cu toate acestea Municipalitatea alege să își motiveze rezilierea contractului pe așa zisa nerespectare a termenului contractual.
Aceste ”secționări” în execuția lucrărilor au generat de mai multe ori sistarea lucrărilor în cadrul Contractului nr. 72663/07.11.2019, lucru care în niciun caz nu poate fi imputabil subscrisei;
Un alt aspect importat ce a dus la situația actuală, este reprezentat de faptul că deși în derularea contractului subscrisa am depus periodic situații de lucrări, autoritatea contractantă a întarziat foarte mult în aprobarea acestora sau emiterea oricarui fel de obiectiuni. Inclusiv astazi există o serie de situații de lucrări depuse de luni de zile, pentru care nu s-a emis niciun fel de punct de vedere al achizitorului. Evident, neaprobarea situațiilor de lucrări (nici macar în parte, pentru lucrari pentru care nu exista niciun fel de discuții) a condus fie la neachitarea facturilor emise de subscrisa, fie la neemiterea ulterioara a facturilor.
Ulterior, în ciuda diminuarii ritmului de lucru, societatea noastra a ajuns la sfarșitul lunii Ianuarie 2023 sa fi executat toate lucrările prevăzute în contractul nr. 72663/07.11.2019, drept urmare, înaintea planificarii recepției la terminarea lucrărilor, societatea noastră a recomandat parcurgerea lucrărilor ce țin de limitarea si stingerea incendiilor, împreună cu reprezentanții ISU. Ca urmare a vizitei în santier, reprezenatiții ISU au avut unele recomandări cu privire la execuția lucrărilor, observatii la care societatea noastră a raspuns punctual la data de 23.03.2023. prin adresa nr. 219/23.03.2023.
Anterior acestei date au fost comunicate de nenumarate ori si transmis o notificare de punere în întarziere a facturilor aferente situațiilor de lucrări emise în baza contractului de executie nr. 72663/07.11.2019. Având în vedere urmatoarele considerente, societatea noastră a fost nevoită să sisteze punerea în aplicare a observațiilor ISU, datorită urmatoarelor considerente:
– lipsa de disponibilitate financiară, cauzată în mod artificial de către Autoritatea Contractantă, astfel subscrisa a ajuns în imposibilitate financiară de a mai susține acest proiect
– lipsa aprobarii dispozitiilor de șantier ce permit continuarea execuției lucrărilor cu implementarea observațiilor ISU, parte din ele neavând legătura cu obiectul contractului.
Cu toate acestea, ulterior emiterii notificării de reziliere, subscrisa am încercat să adopt toate măsurile posibile pentru a efectua recepția la terminarea lucrărilor, pentru a face posibilă darea în exploatare a clădirilor care au făcut obiecutl investiției. Toate aceste demersuri au fost blocate de către Municipalitate, care nici măcar nu a conferit subscrisei o modalitate de a stinge așa-zisele ”observații” privind lucrările executate.
În prezent, pe rolul Tribunalului Cluj se desfășoară litigiul cu număr de dosar 2757/117/2023 inițiat de subscrisa, prin care subscrisa am solicitat instanței judecătorești să dispună anularea notificării de reziliere emise de către Muncipalitate cu privire la contractul nr. 72663/07.11.2019.
Pe scurt, subscrisa consider că în culpă pentru sitația de blocaj existentă și nefinalizarea proiectului privind “Cresterea architectural-ambientale si reabilitare termica – Colegiul National Mihai Viteazul – internat si Sala Festivitati” este Municipiul Sfântu Gheorghe, iar acest aspect va fi confirmat de către instanțele judecătorești prin admiterea cererii de chemare în judecată formulată de subscrisa.
