
Primăria Covasna începe pregătirile pentru construcția unui parc tematic pe terenul fostului poligon de tragere
Primăria oraşului Covasna începe pregătirile pentru construirea parcului tematic cu scenă de vară, skatepark, terenuri de joacă și fitness, pentru care autoritățile locale au câștigat, în toamna anului trecut, o finanțare de peste 10 milioane de lei din fonduri europene. Parcul va fi amenajat pe terenul fostului poligon de tragere din stațiune, iar lucrările ar putea fi demarate în acest an, dacă documentația va fi gata.
Primarul stațiunii, Gyerő József, a precizat că instituția pe care o conduce va demara procedura de achiziție a proiectelor tehnice, iar ulterior vor fi contractate lucrările de execuție.
„Anul trecut am câștigat prin Programul Operațional Regional un proiect pentru construirea acelei baze sportive la Poligon: partea de pumptrack și skatepark, respectiv o scenă de vară. Acolo vrem să comandăm, anul acesta, proiectele tehnice și, dacă reușim să întocmim și proiectele tehnice, atunci anul acesta vrem să ne apucăm de construire. Dacă nu, măcar partea de proiectare vrem să o facem anul acesta”, ne-a spus edilul.
Conform planurilor autorităților locale, parcul tematic va cuprinde o scenă de vară cu tribună pentru 300 de spectatori, o pistă pentru skateboard, role și trotinete, o pistă specială pentru biciclete și trotinete (pumptrack), respectiv a un spaţiu de joacă pentru copii şi fitness.
Valoarea totală a investiţiei a fost estimată la 10.424.068 lei, din care 208.481 lei reprezintă contribuţia proprie a Primăriei.
„Dorim (şi muncim pentru aceasta) să le oferim copiilor, tinerilor covăsneni obiective sportive şi de recreere moderne, respectiv să îmbogăţim infrastructura necesară organizării de evenimente cultural-artistice şi de divertisment în aer liber”, transmitea primarul Gyerő József la momentul obținerii finanțării.
Potrivit Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Centru, termenul pentru finalizarea proiectului este septembrie 2027.
(Ioana Ardeleanu)
