Prezenţă la vot la ora 17: Peste 60.000 de persoane au votat în judeţul Covasna, aproape 7 milioane în toată ţara
Duminică are loc primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, la urne fiind aşteptaţi 179.192 de alegători din judeţul Covasna. Cele 214 secţii de votare din judeţ s-au deschis la ora 7.00 şi se închid la ora 21.00, cu posibilitatea prelungirii până la ora 23:59 pentru cei aflaţi în sediu sau la coadă în afara localului de vot.
Conform cifrelor oficiale de prezenţă (AICI), până la ora 17 în judeţul Covasna au votat peste 61.000 de persoane, adică peste 34% din totalul celor înscrişi pe liste. Dintre aceştia, peste 5.000 au votat pe liste suplimentare şi peste 1.600 cu urna mobilă.
Prezenţe mai slabe la urne decât în judeţul Covasna s-au înregistrat doar în Vaslui, Satu Mare, Caraş Severin şi Maramureş.
Cea mai mare prezenţă la vot la ora 17 s-a înregistrat în judeţele Ilfov, Olt şi Argeş cu peste 43%.
În total s-au prezentat la urne peste 7,4 milioane de alegători, dintre care peste 600.000 în străinătate. Prezenţa la urne la nivel naţional a depăşit 40%, procent mai mare decât în 2019 la aceeaşi oră.