Președintele CJ Covasna despre modernizarea Școlii Speciale din Sfântu Gheorghe: „Am reușit să construim o instituție modernă cum nu cred că are niciun județ”
Lucrările de extindere şi modernizare a Şcolii Gimnaziale Speciale din Sfântu Gheorghe, finanţate din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, sunt finalizate în proporție de 60%, potrivit președintelui Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor, care afirmă că unitatea de învățământ se va număra printre cele mai moderne instituții de acest gen din țară.
Cu toate acestea, proiectul a suferit întârzieri față de graficul de implementare estimat la momentul depunerii cererii de finanțare și nu poate fi finalizat în termenul stabilit inițial. Joi, consilierii județeni au aprobat etapizarea proiectului și susținerea de la bugetul local a tuturor cheltuielilor necesare pentru implementare și operaționalizare, apărute după data de 31 decembrie.
Principalele motive invocate de autoritățile județene, referitor la întârzierea în finalizarea lucrărilor, au fost pandemia Covid-19 și întârzierile în semnarea contractului de finanțare care au dus, la rândul lor, la întârzieri în elaborarea Proiectului tehnic, respectiv la creșterea valorii inițiale a investiției, de la peste 13.1 milioane de lei, la peste 27 de milioane de lei.
„Deși inițial am câștigat un proiect cu o finanțare majoră din partea Uniunii Europene, pe parcurs am ajuns ca valoarea eligibilă să fie 25%, iar valoarea neeligibilă, plătită de Consiliul Județean Covasna este de 75%. Este vorba despre o școală pentru copii cu nevoi speciale, se construiește aici în Sfântu Gheorghe, în Piața Kálvin. Putem să ne deplasăm acolo să vedem că am reușit să construim o instituție modernă cum eu cred că niciun județ din țară nu are. Am ajuns la o finalizare de 60% în ceea ce înseamnă construcția, însă 0% dotări, pentru că până nu sunt construite sălile de clasă sau sala de gimnastică nu putem să implementăm și secția de mobilare”, a explicat președintele CJ Covasna, Tamás Sándor.
Unitatea de învăţământ şcolarizează copii cu cerinţe educative speciale, iar în aceeaşi clădire funcţionează şi Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională, care oferă servicii educaţionale prin consilieri, logopezi şi mediatori.
Investiția presupune renovarea interioară şi exterioară a unității de învățământ, extinderea cu un etaj a clădirii principale şi construirea a două clădiri separate, dintre care una pentru ateliere şi una care va servi drept sală de sport. Totodată, în cadrul proiectului, unitatea de învățământ va fi dotată cu mobilier și echipamente noi.
Potrivit autorităților județene, lucrarea se va finaliza cu o întârziere de 5 luni față de termenul final de eligibilitate a finanțării europene (31 decembrie 2023). Contractul de finanțare a fost semnat în decembrie 2020, însă pandemia a dus la o întârziere de 7 luni în elaborarea proiectului tehnic, respectiv la creșterea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, achiziția publică pentru executarea lucrărilor a fost lansată în ianuarie 2022, iar contractul de execuție a fost semnat în luna mai a aceluiași an, acumulându-se, astfel, o întârziere de 14 luni față de data semnării contractului de finanțare.
În prezent, valoarea rămasă pentru finalizarea tuturor activităților din proiect a fost estimată la 14.500.000 lei cheltuieli neeligibile care vor fi asigurate din bugetul Consiliului Județean.
(Ioana Ardeleanu)