Ştiri locale

Preşedintele CJ Covasna: „Aşteptăm cu mari emoţii prima ocazie când regele Marii Britanii va reveni la noi”

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, Tamas Sandor, a declarat vineri, că dispariţia Reginei Elisabeta a II-a este regretabilă, el exprimându-şi, totodată, speranţa că Regele Charles al III-lea va găsi, şi după preluarea tronului Marii Britanii, timpul necesar pentru a reveni în judeţul Covasna.

Tamas Sandor a menţionat, în cadrul unei conferinţe de presă, că Valea Zălanului şi Micloşoara, două localităţi din judeţul Covasna unde Regele Charles al III-lea a a venit constant în vacanţă în ultimii ani, au devenit cunoscute pe plan internaţional datorită acestuia.
„Nu numai prezenţa fizică a Alteţei Sale, ci şi ecourile prezenţei sale au fost favorabile, pentru că în foarte multe reviste, şi nu doar cotidiene, ci şi reviste de specialitate de turism din toată lumea au menţionat acest lucru. Pe lângă faptul că, desigur, a fost la Bucureşti, unde s-a întâlnit cu oficialităţile, pe lângă faptul că a avut şi alte evenimente în Transilvania, în ce priveşte judeţul Covasna, Valea Zălanului şi Micloşoara au fost specificate ca atracţii turistice datorită acestuia (…) Regretăm dispariţia Reginei Elisabeta, dar aşteptăm cu mari emoţii prima ocazie când regele Marii Britanii o să fie în judeţul Covasna”, a declarat Tamas Sandor.
Regina Elisabeta a II-a a murit joi, la vârsta de 96 de ani, la Castelul Balmoral, iar tronul a fost preluat de fiul cel mare al acesteia, Charles, în vârstă de 73 de ani.

Publicitate

(Agerpres)

Publicitate
Publicitate
banner we radio