
Premierul Ungariei, Viktor Orbán, va fi prezent sâmbătă la Tusványos
Premierul Ungariei, Viktor Orbán, va susţine şi în acest an o prelegere la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad, care va avea loc săptămâna aceasta, prezenţa sa fiind confirmată într-un comunicat de presă de organizatorii manifestării.
Potrivit sursei citate, Viktor Orbán va ţine o prezentare comună cu preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT), europarlamentarul Tőkés László.
„Organizatorii seriei de evenimente încearcă şi în anul acesta să abordeze fără excepţie acele teme de actualitate ale vieţii politice şi publice, care prezintă interes pentru maghiarii din Transilvania. Vor avea loc mai multe dezbateri care tratează viitorul Europei, inclusiv cel al Europei Centrale şi de Est, dar vor fi popularizate şi probleme de politică naţională, chestiuni economice şi tematici legate de soarta Bazinului Carpatic. De asemenea, prim-ministrul maghiar Orbán Viktor şi europarlamentarul Tőkés László, preşedintele EMNT/CNMT vor ţine o prezentare comună”, a afirmat preşedintele executiv al Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania şi coordonatoarea programelor politice din cadrul Universităţii de Vară, Sándor Krisztina, citată în comunicatul menţionat.
Aceasta a mai precizat că tematicile vor fi abordate de experţi, personalităţi ale administraţiei centrale maghiare şi analişti.
În legătură cu prezenţa oficialităţilor din „partea românească”, Sándor Krisztina a arătat că „politicienii români păstrează distanţa faţă de acest eveniment, temându-se de o posibilă pierdere a alegătorilor”.
Ea a explicat, însă, „că vor fi şi invitaţi români la Universitatea de Vară, alături de diverşi politicieni, analişti şi jurnalişti europeni, care au confirmat participarea lor”.
La rândul său, organizatoarea principală din Transilvania a seriei de evenimente, Ilona Popa, a anunţat că „cei interesaţi vor fi aşteptaţi în aproximativ treizeci de corturi şi locaţii care oferă programe”.
De asemenea, preşedintele Consiliului Tineretului Maghiar din România, Fancsali Barna, a precizat că vor fi organizate şi o serie de programe pentru tineret, printre temele abordate numărându-se chestiunea hărţuirii online şi cea a dificultăţilor întâmpinate de întreprinzătorii tineri, respectiv o masă rotundă despre problemele politicii de tineret.
Programul include şi o serie de concerte, unde vor fi prezente trupe cunoscute în zonă.
Motto-ul ediţiei a 29-a a Universităţii de Vară şi Taberei Studenţeşti, care se desfăşoară la Băile Tuşnad în perioada 24-29 iulie, este „Tusványos, pasiunea noastră”.
În comunicat se arată că acest motto „exprimă sentimentele profunde nutrite de organizatori şi acei participanţi, care revin în mod regulat an de an, atitudinea care se aşteaptă din partea audienţei prelegerilor din cadrul universităţii de vară, precum şi atmosfera concertelor de seară”.
Organizatorii evenimentului sunt Fundaţia Pro Minoritate din Ungaria şi Consiliul Tineretului Maghiar din România, partenerul principal fiind Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania.
Universitatea de Vară şi Tabăra Studenţească de la Băile Tuşnad este cunoscută membrilor comunităţii maghiare sub denumirea de „Tusványos”, fiind vorba de abrevierea numelor contopite ale celor două localităţi în care s-a desfăşurat până acum manifestarea – iniţial la Bálványos, după care a fost mutată la la Băile Tuşnad.
