Sport

Premieră în sportul românesc: Minimum 40% dintre jucătorii unei echipe trebuie să fie români

Ministerul Sportului a anunţat joi că, începând cu sezonul 2022-2023, impune obligativitatea unei ponderi de 40% a sportivilor români la competiţiile naţionale în sporturile de echipă.

Noua prevedere va fi impusă prin schimbarea regulamentelor în toate sporturile de echipă, inclusiv în fotbal.

Publicitate

„Ministrul Sportului, Eduard Novak, a semnat ordinul care stabileşte obligativitatea unei ponderi de participare de minimum 40% a sportivilor români, din totalul de sportivi participanţi la competiţiile sportive naţionale oficiale, în sporturile de echipă.

Obiectivul acestei măsuri constă în susţinerea sportului de înaltă performanţă şi a sportivilor români, iar ducerea la îndeplinire se va realiza de către federaţiile sportive naţionale, prin statutele şi regulamentele proprii, începând cu sezonul competiţional următor, 2022-2023”, se menţionează pe pagina oficială de Facebook a ministerului.

Eduard Novak a postat pe contul personal de Facebook un mesaj intitulat: „Sportul, prioritate naţională”. Într-un clip video, ministrul a menţionat că decizia a luat-o după ce s-a sfătuit cu federaţiile sportive naţionale.

„După ce m-am sfătuit cu toate federaţiile sportive, am emis un ordin de ministru privind ponderea de participare a sportivilor de performanţă români la nivel de seniori şi juniori la toate competiţiile sportive naţionale oficiale.

Astfel, începând cu sezonul competiţional 2022-2023 această pondere nu poate fi mai mică de 40% din totalul sportivilor participanţi care pot evolua în teren pe parcursul unui meci pentru fiecare echipă. Deci minimum 40% dintre sportivii prezenţi pe teren în timpul meciurilor oficiale trebuie să fie români.

Iar federaţiile sportive naţionale au obligaţia să respecte prevederile acestui ordin de ministru. Este o decizie care va ajuta cu siguranţă echipele naţionale ale României la sporturile de echipă. Mulţumesc tuturor federaţiilor pentru susţinerea acestei decizii şi succes în implementarea ei”, a declarat Eduard Novak.

Publicitate
banner we radio