Ştiri locale

Pregătiri pentru sezonul de iarnă în stațiunea Covasna

Pârtia de schi „Lorincz Zsigmond” din stațiunea Covasna va fi deschisă în acest an publicului larg pe 17 decembrie, iar în funcție de condițiile atmosferice turiștii vor putea practica aici sporturi de iarnă până pe data de 31 martie 2019.

„Vom avea program de vacanță care va fi probabil valabil în perioada 22 decembrie – 13 ianuarie, cu excepția zilelor din programul special. Deci practic, în momentul în care copiii intră în vacanță vom ține deschis de dimineața până seara. Biletele pentru ambele tronsoane costă 3 lei, abonamentele în intervalul orar 10:00-15:00 vor costa 24 de lei / persoană, iar în intervalul orar 15:00 – 21:00 vor costa 34 de lei / persoană. Nu avem tarif diferențiat pentru schiatul nocturn, am văzut că în alte locuri se practică. Avem și abonamente de o zi, în intervalul orar 10:00 – 21:00, pentru care turiștii vor scoate din buzunar 47 de lei / persoană, dar și abonamente de weekend, la prețul de 66 de lei / persoană, cu precizarea că elevii, studenții și pensionarii beneficiază de o reducere de 50% la tarif și biletul de urcare. Copiii sub 6 ani, însoţiţi de adulţi, beneficiează de gratuitate, elevii şi studenţii sub 25 ani dar şi pensionarii beneficiează de asemenea de o reducere de 50% din tarifele de urcare și abonamente”, a precizat primarul stațiunii Covasna, Gyerő József.

Publicitate

Potrivit acestuia, în 2017 orașul Covasna a primit cadou de la Primăria municipiului Sfântu Gheorghe un patinoar mobil artificial, care va fi montat în acest an la baza pârtiei, și va fi funcțional pe toată perioada în care se va putea schia.

„Suntem în faza de licitare a unei unități de alimentare din incinta refugiului montan aflat la baza pârtiei de schi, sper că vom avea un câștigător și acea persoană să asigure servirea cu băuturi calde, va fi un loc unde oamenii se vor putea încălzi, cu acces la toalete în interiorul încăperii. Ca o noutate, anul acesta vom pune în funcțiune un patinoar mobil artificial, pe care l-am primit anul trecut de la Sfântu Gheorghe, numai că era deteriorat când ni l-au cedat, așa că l-am trimis la reparat. Acum ne-a fost adus înapoi și sper să putem să îl montăm, să îl punem în funcțiune până pe data de 17 decembrie, astfel încât să pornească împreună cu pârtia de schi”, a explicat Gyerő József.

Cu două tronsoane, unul de 400 metri lungime, cu un grad de dificultate uşor, şi altul de 1.000 de metri lungime și grad de dificultate mediu, pârtia de schi „Lorincz Zsigmond” este cea mai mare din județul Covasna.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio