Porci cu Trichinella tăiaţi în staţiunea Covasna. Recomandarea primarului Gyerő József

Carnea mai multor porci domestici sacrificați în ultimele zile în stațiunea Covasna conține parazitul Trichinella spiralis care cauzează trichineloza, a transmis primarul Gyerő József într-o postare pe Facebook prin care le reamintește locuitorilor orașului că, pentru evitarea îmbolnăvirilor accidentale, este necesară testarea cărnii provenite din gospodării.   

Persoanele care consumă carne crudă sau insuficient gătită, în special carne de porc, mistreț sau cal, riscă să se îmbolnăvească. Boala nu este contagioasă (nu se răspândește de la om la om), ci poate apărea numai prin consumul de carne infestată.

Publicitate

„În carnea mai multor porcine sacrificate zilele trecute în Orașul Covasna a fost identificată prezența parazitului Trichinella spiralis, care cauzează boala/infecția numită trichineloză/trichinoză. În vederea evitării îmbolnăvirilor accidentale, este necesară efectuarea examenului trichineloscopic a cărnii de porc provenită din gospodării, anterior consumului acesteia!”, a transmis edilul.

Primele simptome ale trichinelozei sunt greața, diareea, vărsăturile, oboseala și durerea abdominală, urmate de febră mare, dureri de cap, frisoane, tuse, umflarea feței și a ochilor, conjunctivită, dureri de articulații și dureri musculare, precum și mâncărimi ale pielii, iar în cazurile grave se poate ajunge chiar și la deces, potrivit Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Covasna.  Directorul instituției, dr. Örsi Csaba recomandă populației să apeleze la medicul veterinar pentru efectuarea examenului trichineloscopic în cazul porcilor sacrificați în gospodărie.

„Dacă infestația este moderată spre gravă, pacienții pot întâmpina dificultăți de coordonare a mișcărilor și pot avea probleme de respirație. În cazuri grave, se poate ajunge la deces. Simptomele abdominale pot apărea la 1-2 zile, iar cele ulterioare își fac apariția de obicei la 2-4 săptămâni după consumul de carne infestată. Simptomele pot varia de la foarte ușoare până la severe și sunt asociate cu numărul de lavre consumate odată cu carnea. Adesea, cazurile ușoare de trichineloză nu sunt diagnosticate în mod specific și sunt confundate cu gripa sau alte boli mai frecvente (…) Cel mai bun mod de a preveni îmbolnăvirea este să nu consumați carnea obținută de la porcii sacrificați în gospodăria proprie până nu obțineți, de la medicul veterinar, rezultatul negativ la examenul trichineloscopic. Cumpărați produse alimentare numai din unităţi sau spaţii autorizate sanitar veterinar, unde produsele de origine animală expuse au fost supuse controlului sanitar-veterinar şi nu constituie un pericol pentru sănătatea publică. Gătiți carnea la temperaturi înalte. Sărarea, uscarea, afumarea sau microundele nu distrug eficient larvele (de exemplu, cârnații de casă au fost cauza multor cazuri de trichineloză). Congelarea cărnii de vânat sălbatic, nu poate distruge în mod eficient larvele, deoarece unele specii care infestează animalele sălbatice sunt rezistente la îngheț”, a transmis dr. Örsi Csaba.

Lista medicilor veterinari din județul Covasna care efectuează examenul trichineloscopic este disponibilă pe pagina de Facebook DSVSA Covasna (AICI).

De asemenea, persoanele care doresc să sesizeze nereguli în domeniul siguranței alimentelor au la dispoziție numărul de telefon al consumatorului: 0800 826 787, care poate fi apelat din orice reţea de telefonie.

(Ioana Ardeleanu)

Distribuie, să afle şi alţii
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Alte ştiri