Polițiștii din Sfântu Gheorghe l-au prins pe tânărul care a furat cutia cu donaţii dintr-un magazin
Marți, 18 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale al Poliției Municipiului Sfântu Gheorghe s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de furt, după ce au vizionat un filmuleț publicat în mediul online, pe o rețea de socializare, în care se observa cum un individ intră într-un magazin și sustrage un obiect de pe tejgheaua situată chiar la intrare.
Vezi AICI video surprins de camerele de supraveghere din magazin.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au indentificat un minor de 15 ani, din municipiu, bănuit de comiterea acestei fapte. Din cercetări a reieșit că la data de 9 decembrie a.c., acesta a pătruns în incinta magazinului și, profitând de faptul că vânzătoarea nu se afla în zona tejghelei, a sustras o urnă destinată colectării de donații, în care era suma de 20 de lei. Prejudiciul a fost recuperat iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Persoana vătămată a precizat că nu a dorit să formuleze plângere, având în vedere prejudiciul mic.
Polițiștii îi sfătuiesc pe cetățeni să sesizeze totuși faptele de acest gen, precum și orice fapte care contravin prevederilor legale. Dincolo de prejudiciul pecuniar creat prin săvărșirea unei infracțiuni sau contravenții, oamenii legii consideră că este important ca cei care comit astfel de fapte să fie trași la răspundere pentru ilegalitățile lor și, astfel, să fie descurajate comportamentele de acest gen. Este important ca oamenii legii să fie sesizați despre astfel de situații, întrucât descurajarea comportamentelor ilegale este primul pas pentru a preveni infracționalitatea și fiecare dintre noi poate contribui la menținerea climatului de siguranță publică.
(IPJ Covasna)