Ştiri locale

Polițiștii covăsneni caută persoane care au fost victime ale unei înșelăciuni în zona Mallului din Sfântu Gheorghe

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sfântu Gheorghe, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe langă Judecatoria Sfântu Gheorghe, efectuează verificări intr-un dosar penal instrumentat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.

În fapt, în data de 12 noiembrie a.c., polițiștii au depistat în incinta Centrului Comercial Sepsi Value Centre din Sfântu Gheorghe doi bărbați care se prezentau ca fiind persoane cu handicap (surdo-muți) și membri ai unei asociații care reprezintă interesele persoanelor cu handicap, în numele căreia solicitau donații. Cei doi aveau asupra lor tabele, cu elemente de identificare vizuală ale asociației, în care aveau înscrise sumele colectate până la momentul depistării de către polițiști.

Persoanele care au fost abordate prin această modalitate, în parcarea centrului comercial și au contribuit cu sume de bani, sunt rugate să contacteze Poliția Municipiului Sfântu Gheorghe – Biroul de Investigații Criminale, tel.: 0267/311.212, interior 20257.

(Biroul de Presă al IPJ Covasna)

Publicitate
banner we radio