Ştiri locale

Poliția s-a autosesizat în cazul cimitirului evreiesc de la Vâlcele

Polițiștii covăsneni s-au autosesizat în cazul cimitirului evreiesc de la Vâlcele, din care în ultimii ani romii din localitățile învecinate au furat și vândut pietrele funerare vechi de aproape 200 de ani.

Oamenii legii au deschis dosar penal pentru profanare de morminte, după ce s-a aflat că hoții nu s-au mulțumit doar cu monumentele funerare, ci au săpat câteva mormintele în încercarea de a găsi bijuterii sau alte obiecte de valoare.

„Până la acest moment, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Covasna nu au fost înregistrate sesizări privind dispariția/furtul pietrelor funerare din locația susmenționată. Politiștii s-au sesizat din oficiu, urmând a efectua cercetări sub aspectul săvârșirii infacțiunii de profanare de morminte, faptă prevăzută și pedepsită de art. 383 Cod Penal”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna, subinspector Radu Stroe.

Într-un răspuns la solicitarea echipei WeRadio Sfântu Gheorghe, acesta a precizat că, dacă vor fi prinși, făptașii riscă pedepse cu închisoarea de la 3 luni la 2 ani, sau amendă.

Primul mormânt înregistrat în cimitirul mozaic din Vâlcele datează din anul 1830, aparținând unei anume familii Goldberg, din zona Cernăuți.

În ultimii ani, hoții au luat monumentele funerare și le-au folosit fie la fundațiile caselor pe care le-au construit, fie le-au vândut pe bani mărunți, fără ca autoritățile să facă ceva pentru a stopa acest fenomen.

Dintr-un total de 36 de pietre funerare câte existau în cimitir, în 2002 mai puteau fi găsite doar 5 sau 6, iar între timp însă a mai rămas în picioare doar una – cea a Rozei Goldstein, fiica unei familii înstărite de evrei.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio