Ştiri locale

Planuri mari pentru Spitalul Judeţean: extinderea Urgențelor şi primul heliport din judeţ

Se extinde Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf” şi se va amenaja o cale de acces pentru ambulanţe. În acest scop, Consiliul Judeţean (CJ) Covasna va depune cerere pentru proiecte finanţate din fonduri UE, prin Programul Operaţional Regional. S-a aprobat participarea județului Covasna cu acest proiect la POR, respectiv studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici aferente acestei investiţii au fost adoptate de consilierii judeţeni în şedinţa extraordinară de vineri, 13 aprilie.

Valoarea totală a proiectului de investiţie, care vizează extinderea UPU, este de 7,9 milioane lei, din care contribuția proprie a județului Covasna este de 1,2 milioane lei. „Cele mai importante priorități ale CJ Covasna sunt drumurile județene, spitalul și protecția socială. Asigurarea asistenţei medicale pentru populaţie este foarte importantă pentru noi, vom atrage toate fondurile pentru ca activitatea Spitalului Judeţean să se desfăşoare la un nivel cât mai înalt. Prin această investiţie dorim să dezvoltăm serviciile medicale de urgenţă, în acest scop, se poate solicita finanţare din fonduri europene, astfel, în următorii câțiva ani, vom extinde considerabil UPU a Spitalului Județean, vom amenaja o cale de acces pentru ambulanţe, dar vom reorganiza şi activitatea unităţii, pentru o mai mare eficienţă. În paralel, planificăm realizarea din bugetul propriu a unui punct de aterizare pentru elicoptere, pe teritoriul spitalului, investiţie destinată, de asemenea, dezvoltării serviciilor medicale de urgenţă” – a afirmat Tamás Sándor, preşedintele Consiliul Judeţean Covasna.

„În cadrul Unităţii de Primiri Urgențe îşi desfăşoară activitatea aproape şaptezeci de persoane care anual tratează aproximativ 35 de mii de pacienţi. După extindere, UPU, care în prezent are o suprafață utilă de 400 de metri pătrați va funcționa pe o suprafaţă utilă de 1000 de metri pătraţi, iar clădirea cea nouă va avea o suprafaţă utilă de 600 de metri pătraţi. Se va realiza şi o extindere a numărului de personal, în primul rând va fi nevoie de medici specialişti, pentru că, în cadrul UPU, dorim să realizăm secţii separate pentru copii şi adulţi. De asemenea, în cadrul UPU, va exista în curând posibilitatea de a face investigaţii de imagistică medicală (radiografie, CT)” – a explicat managerul spitalului, András-Nagy Róbert.

Spitalul din Sfântu Gheorghe funcționează ca spital județean începând din anul 1975. În perioada 2005-2014, s-au desfăşurat lucrări ample de consolidare la aripa C a ansamblului de clădiri, din fonduri asigurate de Ministerul Sănătăţii. Anul trecut a fost finalizat proiectul european de scară largă al CJ Covasna, investiţie prin care s-a consolidat structura ansamblului de clădiri, s-au desfăşurat lucrări de proiectare şi de instalaţii pentru construcţii, s-au achiziţionat noi echipamente şi dispozitive medicale, fiind vorba de o investiţie în valoare totală de şaizeci de milioane de euro.

Tot în cadrul şedinţei extraordinare a fost aprobat proiectul de hotărâre cu privire la rectificarea bugetului propriu al Județului Covasna, prin care Spitalului Județean s-au alocat 247 mii lei pentru amenajarea laboratorului de imagistică medicală în cadrul Secției de Interne unde vor funcționa aparatele CT și RMN, primite de la Ministerul Sănătății.

Biroul de presă al Consiliului Judeţean Covasna