
Petiţie online „Opriți distrugerea culturii!”. Teatrul „Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe ar putea fi desfiinţat
Conducerea Teatrului „Andrei Mureșanu” (TAM) din Sfântu Gheorghe îndeamnă populația să semneze o petiție (AICI) pentru modificarea sau eliminarea anumitor dispoziții din proiectul de ordonanţă de urgenţă a Guvernului prin care se dorește reducerea cheltuielilor bugetare, și care ar urma, printre altele, să ducă la desființarea a o treime dintre instituțiile de cultură din țară, printre care și a singurului teatru românesc din județul Covasna.
Memoriul, intitulat „Opriți distrugerea culturii!” și adresat Cabinetului premierului României, Marcel Ciolacu, a fost inițiat de directorul artistic al Teatrului Municipal Miercurea Ciuc, Vladimir Anton, și a fost semnat de 50 de manageri ai unor instituții de cultură din țară.
„Așa cum v-am obișnuit, sunt o luptătoare, niciodată victimă! Nu voi lăsa acest guvern să își bată joc de munca mea și a colegilor mei și sub nicio formă nu voi lăsa o Ordonanță gândită prost să ducă la colapsarea sectorului cultural, afectând în special instituțiile din orașele mici și mijlocii. Dacă vă pasă de noi, dacă vreți Artă și Cultură, dacă nu vreți să vedeți închise în timp record un număr înspăimântător de instituții de cultură, vă rog măcar să semnați această petiție! Nu e mare lucru, dar dacă suntem mulți, poate reușim să tragem un semnal de alarmă și poate reușim să oprim această nenorocire înainte să se întâmple! Avem nevoie de voi! Dacă și voi aveți nevoie de noi, e momentul pentru solidaritate. Vă rugăm să semnați următoarea petiție să demonstrăm că oamenii au nevoie de CULTURĂ!”, a transmis directoarea TAM, Anna Maria Popa, într-o postare pe Facebook.
Până luni dimineaţă, petiţia fusese semnată de peste 10.000 de persoane din toată țara, printre care artiști, actori, regizori, profesori, elevi, sau simpli cetățeni, care au transmis că proiectul de ordonanță al Guvernului îi afectează în mod direct.
Printre altele, aceștia au scris că: „În forma actuală, modificările anunțate de Guvern vor duce la dispariția / schingiuirea gravă a activității unora dintre cele mai importante teatre din România, care sunt, în același timp, unele dintre cele mai mici teatre din România. În același timp, va fi afectată grav viața culturală din acele câteva orașe mici și medii în care se întâmplă spectacole, proiecții, expoziții, concerte, festivaluri cu totul remarcabile”.
Alți semnatari au tramsmis că „măsura este una periculoasă și abuzivă”, „accesul și consumul de cultură, în diferitele ei forme realizate de spații independente sau de stat, este necesar și fundamental”, „dreptul la cultură e un drept care nu trebuie îngrădit prin asemenea măsuri nocive și radicale”, sau că „aceste masuri sunt anticulturale, sunt menite să sărăcească acest domeniu și așa sărac. Renunțați la pensiile speciale și veți avea bani la buget!”.
Proiectul de ordonanță prevede desființarea posturilor vacante și neocupate, iar instituțiile publice cu personalitate juridică aflate în subordinea instituțiilor locale ar urma să își poată desfășura activitatea doar dacă au peste 50 de posturi aprobate conform legii și efectiv ocupate în structurile organizatorice, altfel riscând să fie comasate sau chiar desființate.
80 de angajați din Sfântu Gheorghe ar urma să își piardă locurile de muncă
Și primarul Antal Árpád a criticat joi, într-o conferinţă de presă, proiectul de ordonanţă al Guvernului, spunând că Executivul nu face altceva decât să lovească în administraţiile locale şi în firmele mici şi mijlocii. Edilul a atras atenția că dacă OUG va fi adoptată în forma actuală, dincolo de faptul că există şi aspecte de neconstituţionalitate, se poate vorbi de o intervenţie foarte brutală a Guvernului în activitatea administraţiilor publice locale şi judeţene (declarațiile integrale, AICI).
Într-o intervenție pentru postul de televiziune Euronews România, primarul a explicat că Teatrul „Andrei Mureșanu” ar putea fi desființat sau comasat cu Teatrul „Tamási Áron”, iar 80 de angajați care lucrează în prezent în cultură, recreere, sau protejarea spațiilor verzi ar urma să își piardă locurile de muncă.
„Nu poți să reduci la 7,5% cheltuieile pentru cultură, sport, recreere, religie, pentru că asta înseamnă să desființezi instituții. Ar trebui să desființăm instituții de cultură, instituții construite în ultimii 30, 50, 70 de ani. Eu așa ceva încă nu am văzut! Sunt primar de 15 ani, dar nu am văzut o intervenție atât de absurdă, o abordare atât de contabilă asupra bugetului administrației publice locale precum apare în această OUG (…) Dacă trebuie desființate sau comasate instituțiile sub 50 de angajați, asta ar înseamna în muncipiul Sfântu Gheorghe să desființez sau să iau personalitatea juridică a Teatrului Andrei Mureșanu. Este teatrul românesc din Sfântul Gheorghe. Noi avem și teatrul maghiar și teatrul românesc și teatru pentru păpuși. După ce comasez cu alte instituții, ar trebui să reduc cu 15% numărul de posturi. Per total, ar însemna să dau afară 80 de oameni care lucrează acum în cultură, recreere, protejarea spațiilor verzi”, a spus edilul pentru Euronews România.
Antal Árpád a mai afirmat că deși prin aceste măsuri Guvernul ar putea economisi niște sume la nivel național, România va avea de pierdut mult pe partea de finanțare europeană, de exemplu, întrucât fără personal specializat și prin desființarea unor posturi importante, administrațiile locale nu vor mai putea atrage fonduri.
„Noi avem 50.060 de locuitori, după ultimul recensământ. Avem posturi ocupate în proporție de aproximativ 90%, dar restul de 10% nu este ocupat pentru că nu am găsit oameni potriviți pentru aceste posturi, nu pentru că nu am vrut să găsim oameni potriviți. Avem nevoie de aceste persoane, noi vrem să ținem concursuri, să angajăm oameni potriviți pentru că avem foarte multe proiecte europene și poate că prin aceste măsuri, pe de o parte, tot contabilicește, Guvernul României va economisi un euro, dar poate va pierde cinci euro din fondurile europene pe care nu le vom putea atrage în administrațiile locale, pentru că nu vom avea cu cine să mai lucrăm”, a concluzionat Antal Árpád.
(Ioana Ardeleanu)