
Peste 6,7 milioane de lei alocate de Guvern județului Covasna pentru reabilitarea infrastructurii afectate de inundaţiile din iulie
Judeţul Covasna a primit 6.745.000 de lei din Fondul de Intervenţie al Guvernului pentru reabilitarea infrastructurii din mai multe localităţi afectate de ploile torenţiale şi inundaţiile din luna iulie, printre acestea numărându-se Belin, Bodoc şi Aita Mare, informează, vineri, conducerea Consiliul Judeţean.
„În baza unei note de fundamentare şi a unui raport sinteză privind efectele fenomenelor hidrometeorologice periculoase produse în data de 19 iulie 2020, Consiliul Judeţean şi Instituţia Prefectului au solicitat fonduri de la Guvern pentru a putea efectua lucrările de reparaţii. Consiliul Judeţean Covasna a primit 771.000 lei pentru refacerea a 6 km drum şi a două podeţe pe DJ121A”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamás Sándor, potrivit unui comunicat de presă, remis Agerpres.
Cea mai mare sumă a revenit comunei Belin, 3.454.000 lei, pentru repararea mai multor străzi, a două poduri peste pârâul Belinul Mare, a cinci poduri situate pe drumuri forestiere, precum şi pentru refacerea protecţiei reţelei de alimentare cu apă pe o distanţă de 20 de metri.
„În satul Calnic, care aparţine de comuna Valea Crişului, drumul a fost distrus pe o lungime de aproape zece km, e nevoie de refacerea a patru podeţe, pe lângă acestea trebuie refăcut şi trei km drum forestier şi un pod. În Comuna Bodoc e nevoie de refacerea apărărilor de mal pe Pârâul Vasar, de trei km străzi în satul Zălan, de podeţ peste pârâul Maior în satul Olteni – pentru toate aceste lucrări au fost alocate 769.000 lei. Comuna Aita Mare a primit 265.000 lei, fiind distruse trei podeţe peste pârâul Aita”, se mai arată în comunicat.
