Ştiri locale

Peste 30% dintre contribuabilii din Sfântu Gheorghe şi-au plătit impozitele pe clădiri şi terenuri

Peste 30% dintre cetăţenii municipiului Sfântu Gheorghe şi-au plătit deja impozitele datorate în acest an către bugetul local, pentru clădirile şi terenurile pe care le au în proprietate, beneficiind de o bonificaţie de 9% pentru plata anticipată, informează reprezentanţii Primăriei.

În cazul autoturismelor deţinute de persoane fizice, peste 24% dintre contribuabili au achitat impozitul aferent întregului an.

Nivelul impozitelor şi al taxelor locale s-a modificat, faţă de anul 2018, fiind indexat cu rata inflaţiei, respectiv cu 1,3%.

Ultima majorare a impozitelor locale la Sfântu Gheorghe a avut loc în anul 2013, an în care a fost introdus şi un ajutor de minimis destinat firmelor autohtone, menit să compenseze creşterea cu 50% a impozitelor pe terenurile şi clădirile aparţinând societăţilor comerciale.

Din 2017, autorităţile locale au introdus un impozit diferenţiat pentru cetăţeni, în funcţie de facilităţile şi infrastructura de care dispun zonele în care locuiesc.

Practic, fiecare stradă a fost inclusă într-una dintre cele patru zone fiscale numerotate de la A la D, pe baza anumitor criterii, cum ar fi distanţa faţă de centru şi faţă de zona industrială, reţele edilitare, canalizare menajeră şi pluvială, iluminat public, starea străzilor şi trotuarelor, siguranţă publică etc.

Măsura diferenţierii impozitului în funcţie de facilităţi a fost luată pe considerentul că municipiul Sfântu Gheorghe a beneficiat în ultimii 5-6 ani de investiţii masive în infrastructură, prin urmare nu mai există diferenţe semnificative între zonele din oraş în ce priveşte starea drumurilor, iluminatul sau alimentarea cu apă şi canalizare, în schimb există anumite diferenţe de la o stradă la alta în ce priveşte calitatea infrastructurii.

Contribuabili care plătesc anticipat până la 31 martie 2019 impozitele locale datorate pentru tot anul beneficiază de o bonificaţie în cuantum de 9 %, mai menţionează reprezentanţii Primăriei, într-o postare pe pagina de internet a instituţiei.

(Agerpres)