Ştiri locale

Peste 15.000 de kürtőskalács vânduţi la Festivalul deliciilor dulci; urmează Parada cârnaţilor

Peste 15.000 de kürtőskalács (colac secuiesc glazurat cu zahăr ars) s-au vândut în aproape trei zile la Festivalul deliciilor dulci, desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute la Sfântu Gheorghe, eveniment ce va fi urmat luna aceasta de Parada cârnaţilor şi festivalul verzei, au anunţat marţi organizatorii acestor manifestări.

Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamás Sándor, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că Festivalul deliciilor dulci, organizat sub genericul „Anul turismului în judeţul Covasna”, a avut aproximativ 20.000 de vizitatori iar comercianţii au vândut peste 15.000 de kürtőskalács.

El a amintit că premiul pentru cel mai bun kürtőskalács tradiţional a fost câştigat de echipa „Bunicuţa” din Miercurea Ciuc iar premiul pentru cel mai bun kürtőskalács făcut după o reţetă inovativă i-a revenit echipei „Indivinno” din Sfântu Gheorghe, care a preparat un colac secuiesc presărat cu migdale, având la bază o reţetă veche de aproape o sută de ani.

„Noi ne-am propus să organizăm aproape lunar evenimente care să atragă publicul. Obiectivul nostru este ca judeţul Covasna să devină o destinaţie turistică atractivă atât pentru turiştii din ţară, cât şi pentru cei din străinătate şi vrem să prezentăm ceea ce avem noi specific, inedit, mai bun sau altfel decât în alte părţi, ce nu se poate, spre exemplu, găsi la Bucureşti sau la Budapesta”, a declarat Tamás Sándor.

Acesta a anunţat că în perioada 27-29 octombrie la Sfântu Gheorghe se va desfăşura cea de-a XV-a ediţie a Paradei cârnaţilor şi a festivalului verzei, care va fi organizată în colaborare cu Asociaţia Întreprinzătorilor Mici şi Mijlocii din judeţul Covasna (ASIMCOV), Asociaţia Unităţilor Hoteliere şi de Alimentaţie Publică, Asociaţia Judeţeană pentru Dezvoltarea Turismului şi Ordinul Cavaleresc Gastronomic „Transylvania”, care numără aproape 300 de persoane pasionate de gastronomie.

Preşedintele ASIMCOV, Bagoly Miklos, a precizat că ideea organizării acestei manifestări a fost preluată din Ungaria, unde se bucură de un foarte mare succes, reunind, la unele ediţii, chiar şi 600 de echipe.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Grüman Róbert, a precizat că Parada cârnaţilor se va desfăşura pe 28 octombrie iar festivalul verzei pe 29 octombrie şi la acestea pot participa echipe formate din maximum patru persoane, data limită pentru înscriere fiind 20 octombrie.

Taxa de participare este de 450 de lei pentru Parada cârnaţilor, în schimbul căreia fiecare echipă va primi câte zece kilograme de carne, şorţuri, 15 metri de membrană pentru cârnaţi şi alte accesorii, iar pentru festivalul verzei este de 100 de lei de echipă, în contul căreia intră, printre altele, 4 kilograme de carne. Echipele care participă la ambele concursuri vor plăti 500 de lei.

Participanţii vor avea libertatea să gătească orice doresc, respectând tema evenimentului, iar juriul va premia gustul, aspectul preparatelor, reţeta, originalitatea, decorarea meselor, costumaţia echipelor, servirea şi buna dispoziţie.

Preşedintele Asociaţiei Unităţilor Hoteliere şi de Alimentaţie Publică (SVESZ), Kovács István, a amintit că judeţul Covasna este „campion naţional” la categoria festivaluri gastronomice şi a propus organizarea şi a altor evenimente de acest gen, cum ar fi Festivalul gulaşului şi Festivalul răciturilor.

Publicitate
banner we radio