Ştiri locale

Peste 1.300 de bilete de tombolă vândute de Asociația Salvatore în campania „Fii și TU un înger!”

Un număr de 1.356 de bilete de tombolă au fost cumpărate în cadrul campaniei „Fii și TU un înger!”, pe care Asociația Salvatore a derulat-o în ultima lună cu scopul de a strânge fonduri suficiente pentru a ajuta familiile nevoiașe din județ cu alimente de bază în perioada sărbătorilor de iarnă.

Cu sprijinul sponsorilor și partenerilor, voluntarii Salvatore au pus în joc pentru campania din acest an 57 de premii, iar câștigătorii tombolei au fost extrași în cursul zilei de luni, live pe pagina de Facebook a Asociației.

Publicitate

Printre premiile acordate s-au numărat: coronițe de Advent, sticle de vin, obiecte vestimentare, genți de damă, produse cosmetice, dar și produse lactate, suplimente alimentare, dar și cursuri de prim ajutor care vor fi susținute gratuit de Asociație.

„Voluntarii Asociației Salvatore au extras 57 de bilete câștigătoare, din totalul 1356 biletelor vândute. Dorim să mulțumim cu această ocazie inimoșilor sponsori, partenerilor și, nu în ultimul rând, voluntarilor implicați în acest proiect. Îi felicităm pe toți câștigătorii și le dorim Sărbători binecuvântate!”, au scris reprezentanții Asociației într-o postare pe Facebook.

Premiile vor putea fi ridicate de la voluntarii Asociației până în data de 23 decembrie.

Săptămâna trecută, circa 100 de copii de la Mănăstirea Mărcuș, Centrul de zi „Boldog Apor Vilmos” din Covasna și Casa de copii „Sfânta Catalina” din Plăieșii de Jos au primit pachete cu dulciuri și alimente de bază, iar până de sărbători, voluntarii Asociației vor distribui încă aproximativ 400 de pachete familiilor nevoiașe din județ.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio