Info Trafic

Patru accidente uşoare în weekend pe drumurile din judeţul Covasna

În weekend, pe raza județului Covasna au avut loc mai multe evenimente rutiere soldate cu răniți ușor. Cauzele accidentelor au fost nerespectarea distanței în trafic și oboseala la volan.

Vineri dimineață, la Târgu Secuiesc, un bărbat de 51 de ani care conducea o autoutilitară pe o stradă din oraș, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 39 de ani, pe fondul nepăstrării unei distanțe de siguranță în trafic. Un eveniment similar a avut loc tot în Târgu Secuiesc, la orele amiezii, când un tânăr de 18 ani aflat la volanul unui autoturism a lovit o mașină condusă de un bărbat de 42 de ani, tot pe fondul nerespectării distanței de siguranță în trafic. În ambele situații conducătorii auto aflați în autoturismele lovite au siferit răni ușoare.

Un alt accident ușor, produs tot din cauza nepăstrării distanței între autovehicule, s-a petrecut sâmbătă, 14 septembrie a.c., pe DN 12, în localitatea Chilieni. În acest caz, un bărbat de 46 de ani aflat la volanul unui autoturism a frânat brusc pentru a evita un obstacol apărut pe carosabil, iar în urma acestui fapt conducătorul autoturismului care circula în spatele său, pe aceeași direcție, nu a putut evita impactul. În urma coliziunii șoferul de 46 de ani a fost rănit ușor.

Tot sâmbătă, în jurul prânzului, oboseala a fost principala cauză a unui eveniment rutier produs pe DN 11, pe raza localității Lemnia. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că șoferul unui autoturism, un bărbat în vârstă de 68 de ani, ar fi adormit la volan pe fondul oboselii accetuate și a pătruns pe sensul opus de mers unde a lovit frontal un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat de 32 de ani. În urma impactului conducătorul auto de 68 de ani a suferit răni ușoare.

Polițiștii fac cercetări pentru a stabili toate circumstanțele producerii acestor evenimente. La fața locului, conducătorii auto implicați au fost testați pentru a stabili prezența alcoolului în aerul expirat, în fiecare caz rezultatul fiind negativ.

Polițiștii le recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă atunci când se află în trafic, să respecte normele privind păstrarea distanței de siguranță în trafic și să ia în considerare, permanent, posibilitatea apariției unor pericole neprevăzute.

Atunci când pleacă la drum, conducătorii auto trebuie să aibă în vedere că nu doar autovehiculul trebuie să fie în stare tehnică corespunzătoare pentru a putea circula; este necesar ca şi cel care conduce să aibă o condiţie fizică, dar şi psihică care să îi permită să circule în condiţii de siguranţă. Pentru a preveni implicarea în accidente rutiere poliţiştii le recomandă conducătorilor auto ca la primele semne de oboseală să întrerupă deplasarea, să parcheze într-un loc sigur şi să se odihnească până la refacerea completă a capacităţii psiho-fizice necesare conducerii în siguranţă.

(Biroul de Presă al IPJ Covasna)

Publicitate
banner we radio