Ştiri locale

Patronii unei săli de fitness din Sfântu Gheorghe au atacat în instanţă Hotărârea Guvernului de a închide sălile pe fondul pandemiei

Patronii sălii de fitness Dr.Fit din Sfântu Gheorghe, care în luna octombrie a anului trecut au formulat o plângere către Prefectura Covasna solicitând reluarea activității în sălile de antrenamente închise după ce municipiul a depășit atunci 3 cazuri de Covid-19 la mia de locuitori, apelează acum la instanță.

Reprezentați de avocatul Vlad Vidican, aceștia atacă un articol al Hotărârii Guvernului din data de 25 martie, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, care stabilește că la depășirea a 4 cazuri la mia de locuitori activitatea sălilor de fitness se suspendă.

Publicitate

În cererea adresată Curții de Apel București, aceștia solicită anularea dispozițiilor articolului respectiv și suspendarea efectelor prevederilor legale atacate, motivând, printre altele, că decizia Guvernului este discriminatorie și neconstituțională, întrucât măsurile nu au fost dispuse gradual.

„Din experiența a peste un an de pandemie globală, guvernele țărilor democratice, și chiar Guvernul României, au ales să implementeze măsuri graduale pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2. Nu putem înțelege de ce în cazul sălilor de fitness și sport, în loc de suspendarea totală și directă a activității, Guvernul nu putea propune și implementa o strategie treptată, graduală, în funcție de numărul de cazuri. Pragul de 4/1000 de locuitori, la care direct se suspendă activitatea sălilor de fitness, pare stabilit aleatoriu. În acest sens, Hotărârea de Guvern încalcă prevederile art. 53 din Constituție, potrivit cărora orice limitare a drepturilor se poate face nediscriminatoriu și proporțional cu scopul urmărit”, se arată în cererea înaintată Curții de Apel București.

„Sălile de sport nu au reprezentat niciodată un risc sporit de infectare”

Printre argumentele invocate în favoarea reluării activității sportive se numără faptul că sălile de antrenament, în condițiile respectării normelor sanitare, nu reprezintă un pericol de infectare cu virusul SARS-CoV-2, iar activitatea sportivă este benefică pentru întărirea sistemului imunitar, dar și „pentru sănătatea fizică și mai ales cea mentală, în contextul în care dispoziția psihică a cetățenilor a fost grav afectată din cauza pandemiei”.

Aceștia susțin că Hotărârea limitează o activitate sănătoasă, pe care fiecare persoană este liberă să o practice „fără nicio discriminare, garantat de stat, independent sau în cadrul structurilor sportive asociative”.

„În ultimul an au existat nenumărate localități în care gradul de incidență a trecut de pragul de 4/1000 de locuitori și, cu toate acestea, sălile de sport au fost lăsate să funcționeze, cu respectarea anumitor limitări și măsuri de protecție (purtarea măștii, termoscanare, număr limitat de persoane/mp, etc). Aceste măsuri au funcționat, dovadă fiind faptul că sălile de sport nu au reprezentat niciodată un risc sporit de infectare, iar cel puțin în cazul sălii de sport Dr. Fit, nu a existat niciun caz în care mai mulți membri să se îmbolnăvească în același timp, situație care să indice o probabilă infectare colectivă în cadrul sălii de sport”, se arată în solicitare.

„Pentru a motiva o soluție atât de drastică, era necesară măcar o anchetă epidemiologică”

Reprezentanții firmei care administrează sala de fitness califică hotărârea ca fiind „nelegală și neoportună”, și consideră că Guvernul României ar fi trebuit să o motiveze „prin raportare la date reale și efective”, demonstrând că fiecare măsură restrictivă de drepturi s-a impus cu scopul de a proteja sănătatea publică.

Aceștia arată în cererea adresată Curții de Apel București că Hotărârea Guvernului nu se bazează pe niciun studiu clinic sau științific, și nu dovedește că funcționarea sălilor de sport a reprezentat un focar sau că a dus la o infectare colectivă.

Mai mult, sala de fitness din Sfântu Gheorghe este echipată corespunzător și dezinfectată frecvent pentru a preveni răspândirea virusului și a garanta siguranța sportivilor.

„Pentru a motiva o soluție atât de drastică, organele statului român trebuiau să efectueze măcar un studiu sau o anchetă epidemiologică prin care să dovedească că cel puțin o sală de sport de pe teritoriul României a reprezentat un focar și a dus la o infectare colectivă, a trei sau mai multe persoane care au frecventat spațiul respectiv (…) Hotărârea de Guvern atacată nu se bazează pe niciun studiu clinic, științific sau de orice alt fel, prin care să se dovedească faptul că funcționarea în continuare a sălilor de sport este periculoasă și atrage după sine sporirea numărului de infectări și că singura soluție este închiderea completă a acestora. Până în prezent, nu au existat cazuri de membri ai clubului de sport Dr. Fit care să se îmbolnăvească de Covid-19. În cadrul Dr. Fit, aparatele de fitness sunt igienizate după fiecare sportiv, persoanele poartă mască de protecție, iar ventilația în sala de sport este asigurată prin echipamente industriale prevăzute cu filtre de înaltă putere care rețin inclusiv virusurile”, mai scrie avocatul Vlad Vidican, în cererea adresată instanței.

Potrivit acestuia, o soluție mai eficientă ar fi fost aceea ca factorii decidenți să dispună, individual, în urma unor anchete epidemiologice, suspendarea activității sălilor de fitness în care s-au înregistrat cazuri de infectare.

„Instanța poate aduce puțină speranță și liniște într-o perioadă grea pentru toți”

Reprezentanții sălii de fitness atrag atenția și asupra protestelor desfășurate în marile orașe din țară, în ultima perioadă, arătând că mii de oameni au ieșit în stradă „frustrați, dezorientați și obosiți de situația pandemiei care ne-a afectat viețile tuturor”.

„Sportul mereu a ajutat la eliberarea emoțiilor negative și la limpezirea minții. Instanța de judecată, prin admiterea prezentei acțiuni, poate aduce puțină speranță și liniște în viețile oamenilor, într-o perioadă în care este atât de grea pentru noi toți”, se mai arată în solicitare.

Rata de incidență a cazurilor de Covid-19 în municipiul Sfântu Gheorghe a depășit, în data de 27 martie, pragul de 4 cazuri la mia de locuitori.

Astfel, conform hotărârii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, începând din data de 29 martie, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică magazinele, supermarketurile, hipermarketurile și mall-urile se închid la ora 18:00, iar circulația în afara locuinței este interzisă după ora 20:00.  

În cazul localităților cu o incidență mai mare de 7,5 cazuri Covid-19, măsura se aplică pe tot parcursul săptămânii.

Rata de incidență în județul Covasna a urcat vineri la 2,69 de cazuri la mia de locuitori, iar în Sfântu Gheorghe a ajuns la 5,51.

Conform datelor Direcţiei județene de Sănătate Publică, cea mai mare rată de incidență se înregistrează în localitatea Comandău – 12,54 la mie, urmată de Bixad cu 7,03 la mie și de comuna Arcuş, cu 4,12 la mie.

În total, 6 localităţi covăsnene au incidenţa sub 3 la mie, 9 au rata de incidență sub 1 la mie, iar alte 9 nu au niciun caz de Covid-19.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio