Ştiri

Patriarhul Daniel: „Bogăția nu e rea în sine, pentru că vine de la Dumnezeu”

Patriarhul Daniel a precizat în prima duminică din postul Crăciunului că „bogăția nu este rea în sine, pentru că ea vine de la Dumnezeu, dar modul folosirii ei poate fi rău sau bun”.

În Scriptură, „bogăţia şi sărăcia nu sunt un scop în sine, ci ele pot fi prilej de apropiere sau de îndepărtare de Dumnezeu şi de semeni”, a spus Patriarhul Daniel în Paraclisul Sfântul Grigorie Luminătorul din reşedinţa patriarhală, conform Basilica.ro.

Totodată, el a atras atenția că atitudinea spirituală a bogatului din textul citit față de un „dar material primit din mărinimia lui Dumnezeu”, devine o atitudine pătimașă din cauza lăcomiei.

„El nici nu mulţumeşte lui Dumnezeu, nici nu miluieşte pe săraci, ci se gândeşte doar la sine, se asigură material, dar se însingurează spiritual. Sufletul bogatului nemulţumitor sau nerecunoscător şi nemilostiv a devenit întru totul trupesc, el nu mai este suflet duhovnicesc. Singura preocupare a sufletului este aceea de a se supune trupului lacom de a mânca, de a bea şi de a se veseli, în totală uitare de Dumnezeu şi de semeni”, a spus Patriarhul.

În acest context, el a prezentat o altă formă de îmbogățire: cea a sufletului „cu daruri spirituale ale Duhului Sfânt, cultivate ca virtuţi sau rodiri ale sufletului: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia”.

În opinia sa, „sunt o mulţime de oameni bogaţi material, dar extrem de săraci din punct de vedere spiritual”.