Ştiri locale

Parteneriat UBB – Spitalul Judeţean Sfântu Gheorghe: Cursuri de formare a asistenților medicali în domeniul Radiologiei și imagisticii

Din luna septembrie a anului viitor, Universitatea Babeș-Bolyai – Extensia universitară Sfântu Gheorghe va lansa un curs în limba maghiară, cu o durată de trei ani, în specialitatea Radiologie și imagistică medicală, adresat asistenților medicali, ca parte a unui parteneriat strategic încheiat în această săptămână între instituția de învățământ și conducerea Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyán Kristóf”.

Acordul vizează derularea unor activități academice, în principal de cercetare-dezvoltare-inovare și educaționale, specifice zonei medicale.

„Suntem încântați și mândri să anunțăm că începând cu luna septembrie a anului viitor, printr-un parteneriat strategic încheiat între spitalul nostru și Universitatea Babeş-Bolyai – Extensia Universitară Sfântu Gheorghe, va fi lansat un curs în limba maghiară, cu o durată de trei ani, în specialitatea Radiologie și imagistică medicală, adresat asistenților medicali. Le vom oferi studenților posibilitatea de a lua parte la stagii de practică și formare profesională, asigurându-ne că, în viitor, vom avea profesioniști care odată ce vor părăsi băncile școlii vor alege să își înceapă cariera acasă, în cadrul spitalului nostru. Suntem convinși că prin astfel de programe vom încuraja viitorii asistenți medicali să profeseze și să rămână aproape de casă”, au transmis reprezentanții spitalului într-o postare pe Facebook.

Potrivit unui comunicat postat pe site-ul Consiliului Județean Covasna, acordul de parteneriat a fost semnat în prezența managerului unității medicale, András-Nagy Róbert, a rectorului Universității Babeș-Bolyai din Cluj, profesorul universitar dr. David Daniel, și a coordonatorului proiectului, profesorul universitar dr. Bálint Markó.

Scopul parteneriatului este dezvoltarea activităților academice în zona medicală, în direcția strategiei lansate prin programul UBBMed al Universității Babeș-Bolyai, și va cuprinde, printre altele, activități de cercetare științifică, educație și furnizare a unor servicii de specialitate.

„Acest acord va deschide noi oportunități pentru ca spitalul să utilizeze cunoștințele profesionale ale angajaților noștri și într-un context academic. Formarea profesională nu numai că extinde oferta Extensiei universitare, dar răspunde și nevoilor actuale și viitoare din sectorul de sănătate al județului și regiunii, întrucât există o nevoie tot mai mare de asistenți de imagistică în spitale. La Spitalul Județean oferim oportunitatea pregătirii profesionale, deoarece interesul nostru comun este ca de pe băncile școlii să iasă cei mai buni și mai calificați asistenți și specialiști, cărora să le oferim ulterior oportunități de angajare în spital”, a transmis managerul spitalului, András-Nagy Róbert, citat în comunicatul Consiliului Județean Covasna.

Rectorul UBB Cluj, profesorul universitar dr. Daniel David a transmis că participarea la proiectul UBBMed înseamnă acces la resursele Universității, respectiv tehnologie, infrastructură, granturi, studenți, rețele naționale și internaționale.

Spitalul Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe cooperează de câțiva ani și cu universitățile de medicină din Brașov și Târgu Mureș. Conducerea unității medicale consideră că noul parteneriat va încuraja crearea unor cursuri postuniversitare sau a unor specializări care vor îmbunătăți calitatea asistenței medicale în județul Covasna.

(Ioana Ardeleanu)

Publicitate
banner we radio