Ştiri

Paradisul Acvatic din Braşov se extinde pe încă 6.000 de metri pătrați

Compania care operează parcul de agrement Paradisul Acvatic din Braşov și-a programat investiții de 1,5 milioane de euro în extinderea parcului cu încă 6.000 de metri pătrați. „Vom face o zonă estivală, cu tobogane, un bazin cu valuri și alte amenajări”, a declarat Dumitru Ioan Puchianu, acționarul majoritar al companiei, pentru bizbrasov.ro. Acesta a mai precizat că și-ar dori să demareze lucrările de extindere cât mai repede, astfel încât odată cu sezonul cald noile amenajări să fie funcționale.

Paradisul Acvatic este una dintre principalele atracții de agrement din județul Brașov, ajungând la un număr de 340.000 de vizitatori anual.  Parcul, care se întinde pe o suprafață de 30.000 de metri pătrați, a fost înființat în 2007, în urma unei investiții de 12 milioane de euro, din care 10 milioane de euro au fost credite bancare.

Publicitate

În 2016, ultimul an de raportare, compania a înregistrat afaceri de 30,46 milioane de lei (aproximativ 6,75 milioane de euro), într-o scădere ușoară față de anul anterior, în timp ce profitul firmei s-a menținut la circa un milion de lei.

 

Publicitate
Publicitate
Publicitate
banner we radio