Ştiri

Ouăle și-au dublat prețul și scumpirea continuă până la Crăciun

 

Scumpirea din ultima perioadă a ouălor se vede în creşterea inflaţiei. Şi nu sunt singurele produse alimentare ale căror preţuri au crescut. Producătorii nu au veşti prea bune. Costurile vor continua să urce pentru că, spun ei, cresc tarifele la energie, carburanţi şi cheltuielile cu salariile.

După unt, ne paște și o criză a ouălor, care au dispărut o vreme din multe magazine. Însă, odată cu reapariția produselor la raft, surpriză… Și-au dublat prețul, iar marii producători avertizează că scumpirea nu se oprește aici, scrie stirileprotv.ro. Până la Crăciun, vorbim despre alte 60 de procente.

Pentru prima dată din 2012 încoace, oamenii nu au găsit ouă în magazine. „Am întâmpinat problema la magazine mai mici. Nu am găsit, efectiv nu erau. Nu erau pe niciun raft și am întâmpinat asta la mai multe magazine”, spune o femeie.

Anual, se produc, în medie, 1,36 de miliarde de ouă la nivel național. Cea mai importantă cantitate este furnizată de gospodării, de peste 60%, în timp ce în perioada rece consumul intern este asigurat doar de industrie. Acum însă nu ne-am bazat nici pe importuri.

Nu se găsesc la raft, în magazin, din cauza crizei europene, din cauza fipronilului, pesticidul care a fost depistat în ouă în unele din statele europene. La noi, în România și datorită condițiilor vremii. Acum a rămas doar industria, pentru că în gospodărie iarna păsările nu mai fac ouă, a declarat Aurora Alexandru, medic veterinar.

Lipsa ouălor timp de câteva săptămâni a fost o problema în marile lanțuri comeciale, dar și în magazinele mici. Acum însă, chiar dacă pe rafturi găsim o mulțime de ouă, iar clienții pot alege cea mai bună calitate, vedem că prețul s-a dublat. Asta și pentru că încă de acum o lună produsul este mai scump cu 24% chiar de la ieșirea din fermă. Astfel că, dacă înainte cumpăram un ou cu 50 de bani, astăzi costă 1 leu, iar 30 de ouă – 22 de lei, și nu 13 lei.

Dacă în această vară, ouăle s-au vândut la producător cu 18 bani bucata, acum au ajuns 36 de bani. Crescătorii de păsări avertizează că e abia inceputul.

Cererea e mare, plus că trebuie să-i asigurăm căldură, deci crește prețul. Apoi analizele pe care le cer magazinele, chiar dacă România nu a fost implicată în scandalul fibronilului”, a mai spus Aurora Alexandru.

Ungurii și polonezii dau și ei mai mult cu 20%, în timp ce în Grecia scumpirea a fost de 150 de procente.

Şi preţul untului aproape s-a dublat. Un pachet de calitate, cu 82% grăsime, costă acum 12 lei, faţă de 7-8 lei în vară. Preţul ar trebui să mai scadă din februarie anul viitor. Asta doar dacă nu vor creşte şi costurile de producţie între timp, după scumpirea carburanţilor şi majorarea salariului minim.

 

Publicitate
banner we radio