Ştiri

O soție de pompier din Arad a incendiat de 5 ori gospodăriile vecinilor, doar ca să-i vadă pe pompieri cum vin să stingă focul

O femeie din oraşul Sebiş, judeţul Arad, a fost arestată preventiv după ce a provocat cinci incendii în gospodăriile vecinilor săi, ea declarând la audieri că îi plăcea să privească intervenţiile pompierilor pentru stingerea flăcărilor, la care a participat de fiecare dată.

Potrivit anchetatorilor, toate cele cinci incendii au fost provocate în gospodării de pe Strada Crişului din Sebiş, în perioada 22 iulie – 6 noiembrie.

„În urma acestor incidente, nu au fost rănite persoane, dar au fost cauzate pagube materiale în valoare totală de aproximativ 200.000 de lei. În toate cauzele au fost întocmite dosare penale pentru distrugere şi distrugere din culpă, conturându-se suspiciunea rezonabilă că incendiile ar fi fost provocate de o persoană. În urma investigaţiilor efectuate de poliţiştii oraşului Sebiş, s-a stabilit că o femeie de 37 de ani, din localitate, care domiciliază în proximitatea imobilelor distruse, ar fi provocat incendiile”, a informat, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonţ au declarat că procurorii cu cerut o expertiză psihiatrică şi s-a constatat că femeia are „discernământ diminuat”, scrie Agerpres.

Conform procurorilor, la audieri suspecta a declarat că a incendiat anexe gospodăreşti ale vecinilor pentru că îi plăcea să vadă intervenţia pompierilor pentru stingere. De altfel, ea a fost prezentă de fiecare dată la stingerea flăcărilor după ce a incendiat imobile.

În cazul unui vecin, i-a provocat de trei ori incendiu în decurs de o lună. O dată i-a dat foc unei cămări, a doua oară unei magazii cu lemne, iar a treia oară unei alte magazii din gospodărie.

Soţul suspectei este pompier, iar în unele cazuri a participat la stingerea incendiilor provocate. Anchetatorii spun că bărbatul nu are legătură cu ceea ce făcea femeia.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gurahonţ a dispus arestarea preventivă a femeii pentru 30 de zile, pentru distrugere în formă continuată, distrugere şi distrugere din culpă.

Publicitate
banner we radio