
O posibilă soluţie la lipsa locurilor de parcare: sistem de shared parking în zonele rezidențiale din Sfântu Gheorghe
Primăria Sfântu Gheorghe intenționează să modifice regulamentul de atribuire a locurilor de parcare din zonele rezidențiale și are în plan implementarea unui sistem de „shared parking”, astfel încât parcările atribuite prin licitație să poată fi folosite contra cost și de alți șoferi. Concret, prin intermediul unei aplicații mobile, riveranii care au închiriat locuri de parcare vor putea semnala intervalele orare în care aceștia nu le utilizează, permițând altor persoane să le folosească în sistem de parcare cu plată.
Vineri, într-un interviu la We Radio, primarul Antal Árpád a explicat că o parte din sumele colectate astfel ar urma să fie redirecționate către locuitorii care au în chirie parcările respective.
„Cred că e important să avem ordine în oraș și cred că ține de civilizație faptul că parcările rezidențiale pot fi cumpărate. Dacă mergem oriunde în Europa de Vest, vedem că e trecut numărul de înmatriculare al mașinii, deci se vede că sunt locuri de parcare închiriate și rezervate. Aici pot să fiu de acord că poate fi considerat discriminatoriu faptul că unii care locuiesc la anumite scări de bloc pot participa la licitație, iar alții nu. Regula a fost că undeva trebuie să tragi o linie. Vom modifica aceste lucruri, chiar în urma unor observații venite din partea cetățenilor, și vom extinde foarte mult, deci dacă cineva vrea să parcheze la 500 de metri sau la un kilometru de bloc eu pot să îi las această posibilitate. Și aici vor fi foarte multe argumente pro și contra, pentru că cei care stau acolo e posibil să nu mai prindă loc de parcare din cauza celui care stă mai departe și care oferă mai mult la licitație pentru acel loc. Totodată, avem un proiect în elaborare prin care, cu o aplicație telefonică, aceste locuri de parcare rezidențiale rezervate și plătite să poată să fie date mai departe ca și parcare cu plată pe anumite perioade ale zilei. De exemplu, dacă eu am o parcare rezidențială cu plată, iar la ora 08:00 plec la serviciu, intru în aplicația respectivă și spun acolo că parcarea cu numărul 742 este liberă până la ora 16:00. Asta înseamnă că celălalt care intră în aplicație vede că poate să parcheze pe acel loc de parcare până la ora 16:00, evident contra cost. La sfârșitul lunii o să facem un calcul și o parte din acele venituri care intră din parcare o să fie redirecționate celui care are în chirie parcarea respectivă”, a explicat primarul Antal Árpád.
Potrivit edilului, problema de fond în ceea ce privește situația parcărilor din municipiu este numărul tot mai mare de mașini, iar noua strategie va permite utilizarea mai eficientă a parcărilor disponibile, în special în zona centrală, ajutând la „deblocarea” unor spații care sunt neutilizate timp de câteva ore pe zi. Acesta a subliniat că instituția pe care o conduce nu intenționează să amenajeze noi spații de parcare în detrimentul zonelor verzi, însă există planuri pentru construirea a 3 parcări supraetajate.
„Este un proiect foarte complex, foarte inovativ și un pionierat pentru România dacă reușim să facem acest lucru, dar care va mai ajuta și să nu ajungem în situația în care cineva care vrea să parcheze să nu găsească loc și să fie multe locuri blocate. Ne va ajuta foarte mult, mai ales în zona centrală, dar nu numai. Lucrăm la o strategie nouă de parcare. În acest moment, în municipiul Sfântu Gheorghe sunt foarte puține locuri cu plată, trebuie să recunoaștem, deci până la urmă va trebui să mai extindem locurile cu plată și, cu siguranță, anul acesta vom veni cu o propunere în acest sens (…) Problema de fond este faptul că sunt foarte multe mașini. Vom mai construi câteva parcări, dar nu sunt adeptul să construim zeci de parcări supraetajate între blocuri, pentru că asta înseamnă din nou betoane, înseamnă spații luate, înseamnă mai multă umbră și așa mai departe. Sunt foarte puține locuri în oraș unde putem să construim, iar costurile sunt colosale. Din punct de vedere al investiției, nici în 100 de ani nu se amortizează. Avem în plan 3 asemenea locuriîn oraș unde vom construi”, a mai spus primarul.
În opinia sa, programul „Dăm valoare rablei tale”, inițiat de Primăria Sfântu Gheorghe în 2021, s-a dovedit mult mai eficient, fiind scoase din circulație peste 1.100 de autoturisme cu o vechime de peste 10 ani și grad ridicat de poluare. Cu toate acestea, după ce programul a fost implementat la nivel național, numărul mașinilor casate la Sfântu Gheorghe a scăzut semnificativ.
„Eu cred că o direcție mult mai bună este ceea ce am făcut cu programul Rabla local, prin care au fost predate 1.144 de mașini. Gândiți-vă ce ar fi însemnat să construim 1.000 de locuri de parcare și ce costuri ar fi fost. Eu cred că prin niște politici publice mai inteligente putem să rezolvăm această problemă, nu doar prin a construi parcări între blocuri, care după aceea vor crea alte probleme. Programul Rabla local a fost o inițiativă a municipiului Sfântu Gheorghe, iar după doi ani și jumătate a fost preluat la nivel național, transformat în program național. Cred că trebuie să vedem aici, pe de-o parte, că o idee bună de pe plan local poate să fie transpusă într-un program național, iar pe de altă parte, trebuie să vedem cât de bine a funcționat cât a fost local și cât de prost funcționează de când a devenit național. De când este program național au fost predate 61 de mașini din Sfântu Gheorghe, iar cât timp era program local și chiar a funcționat super ok, au fost peste 1.100 de mașini”, a mai spus primarul.
În prezent, prin programul național derulat de Administrația Fondului de Mediu pot fi casate maşini mai vechi de 15 ani, iar proprietarul primește 3.000 de lei, fără a avea obligaţia de a cumpăra una nouă. Din suma de 3.000 de lei pentru casare, AFM acordă 2.400 lei, iar 600 lei sunt acoperiţi de către primării, din bugetele locale.
Anul trecut, Primăria Sfântu Gheorghe a solicitat o finanţare nerambursabilă în valoare de 1.200.000 lei pentru 500 de autovehicule uzate, care îndeplinesc condiţiile de casare, iar Consiliul Local a aprobat la finalul lunii aprilie alocarea sumei de 300.000 lei din bugetul local, reprezentând cota parte de 20%.
(Ioana Ardeleanu)
